Se redeschide Fabrica de bere Ursus din Cluj-Napoca. Ca mini-unitate de producţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabrica de bere din Cluj-Napoca.
Fabrica de bere din Cluj-Napoca.

Producătorul de bere a lansat, luna trecută, un concurs în cadrul căruia internauţii au putut vota cum să se numească viitoarea mini-unitate din Cluj-Napoca, ce va lua locul fostei fabrici de bere, închisă anul trecut.

4.900 de clujeni au votat pentru menţinerea tradiţionalei denumiri de „Fabrica de Bere URSUS” pentru proiectul care va continua tradiţia producerii de bere URSUS în Cluj. Timp de aproape două săptămâni, pe site-ul www.ursus.ro/cluj, s-a putut opta pentru una dintre cele 4 variante propuse: “Atelierul de bere”, “Berăria URSUS”, “Fabrica de Bere URSUS” şi “Pub 1878”.

„Mini-unitatea de producţie este un loc unic în portofoliul grupului SABMiller la nivel european, şi va fi locul în care arta fabricării berii va putea fi experimentată în direct. Întregul proces tehnologic va putea fi urmărit prin intermediul pereţilor de sticlă care vor dezvălui linia de producţie specială. Clujenii vor putea vedea recipientele în care malţul este fiert, drojdia fermentează şi hameiul este adăugat pentru a oferi un gust unic, şi, evident, vor putea încerca o specialitate de bere URSUS proaspăt produsă.  Vom intra într-o atmosferă modernă, ce va păstra totusi spiritul berarilor care, de-a lungul timpului, au făcut din URSUS Regele Berii în România“, au precizat reprezentanţii companiei.

Conceptul, design-ul, arhitectura şi identitatea noii “Fabrici de Bere URSUS” au fost dezvoltate împreună cu agenţii şi specialişti din Cluj-Napoca, pentru a putea crea un loc autentic.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite