Scorpions la Cluj: lux de cinci stele şi bere românească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii celebrei trupe vor fi cazaţi o noapte în inima Ardealului, după ce vor concerta la inaugurarea noului stadion al oraşului de sub Feleac. Scena pe care legendarii rockeri de la Scorpions vor concerta la Cluj este aceeaşi pe care se desfăşoară Cerbul de Aur.

În 8 octombrie, Clujul va vibra odată cu inaugurarea noului stadion de cinci stele. Aici va concerta celebra trupă rock Scorpions, aflată pentru prima dată în oraş. Membri formaţiei dar şi staful au cerut să fie cazaţi într-un hotel de cinci stele, deoarece vor înnopta în capitala Ardealului la finalul spectacolului. Organizatorii pregătesc o scenă impresionantă, care va fi amplasată pe teren, în partea dinspre Someş. Va fi scena folosită la Cerbul de Aur din Braşov, a afirmat Dorian Ciubuc, managerul firmei Fun Time Productions, organizatorul evenimentului. „Tocmai acum ne aflăm pe stadion, pentru a strânge datele necesare în vederea organizării concertului", a spus managerul.

Limuzină şi bere românească

El a refuzat să ofere detalii cu privire la cerinţele vedetelor rock, însă „Adevărul" a aflat care au fost acestea în luna iunie, când „Scorpionii" au concertat la Bucureşti. Cel mai probabil aceştia au dorit aceleaşi lucruri şi la Cluj, respectiv cazarea la un hotel de cinci stele şi o limuzină de tip Mercedes S-class, BMW 7 sau Audi A8. „Nu merg în aceeaşi maşină cu bagajele. Le trebuie un van special pentru bagaje", a precizat Diana Georgescu, reprezentantul firmei Project Events, care a organizat spectacolul la Bucureşti şi a colaborat deja cu Scorpions. Potrivit acesteia, au existat 30 de pagini de cerinţe.

„Au vrut multe prosoape. Ele nu trebuie să fie luate direct din magazin ci să fie spălate cel puţin o dată. Au mai cerut bere de la noi din ţară, vin alb şi roşu, RedBull fără zahăr, whisky, ciocolată, fructe dar şi sucuri", a adăugat aceasta.

Voltaj în  deschidere

Inaugurarea noii arene va fi sărbătorită timp de cinci zile. În 1 octombrie va avea loc Ziua Porţilor Deschise pe Cluj Arena, unde în intervalul 14.00-24.00, oricine poate intra gratuit pe stadion. În 8 octombrie, înainte de concertul celor de la Scorpions vor cânta Voltaj şi Semnal M. A doua zi vor fi prezenţi Dumitru Fărcaş, Aurel Tămaş şi Sava Negreanu, la care intrarea va fi liberă, urmând ca seara, pe scenă să urce Smiley, Loredana & Agurida, Pasărea Colibri şi Smokie. În 11 şi 15 octombrie vor urma două meciuri de fotbal, „U" Cluj - Kuban Krasnodar, respectiv „U" Cluj - F.C. Brasov.

Biletele la concertul Scorpions pornesc de la 50 de lei şi ajung la 100 de lei, în funcţie de zonă, arena urmând a fi împărţită în şase secţiuni. La Smokie, biletul este de 30 de lei.

Tişe îşi face campanie „pe spatele" concertelor

Mii de fluturaşi tipăriţi din banii Consiliului Judeţean Cluj, care anunţă inaugurarea stadionului dar şi concertele care vor avea loc, au fost livraţi clujenilor în această perioadă în poştă. Fluturaşii sunt semnaţi de Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj. Reprezentanţii instituţiei susţin că „invitaţiile" la eveniment nu au nicio legătură cu campania electorală de anul viitor şi nici nu au putut preciza cât s-a cheltuit pentru acestea. „Fluturaşii sunt de fapt o invitaţie la inaugurarea arenei şi la concertele care vor avea loc. Semnătura domnului Tişe nu are nicio legătura cu campania, e doar o invitaţie", a spus Victor Popa, purtătorul de cuvânt al CJ Cluj.

În schimb, directorul adjunct al Institutului pentru Politici Publice, Adrian Moraru, opinează că gestul de a semna pe fluturaşi este nelalocul lui. „O lege împotriva acestor nesimţiri e greu să dai. Eu spun că cel mai bun lucru pe care îl pot face clujenii e să ia o cretă, o cariocă, un creion şi să scrie pe stadion şi pe toate gardurile «Mulţumim, domnule Tişe, pentru că existaţi şi aţi dăruit atâtea acestui oraş»", a spus ironic Moraru.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite