SERIAL Viaţa cu salariul minim: Când îţi vezi visul cu ochii (Ziua 15)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi tineri care trăiesc o lună cu salariul minim au ajuns la jumătatea experimentului. Atunci când trăieşti cu bani puţini, o invitaţie la un concert Phoenix devine un vis împlinit. Andrei Muntean a fost norocosul de aseară. Robert Kovacs a jucat fotbal tot weekendul.

Citeşte totul despre serialul "Viaţa cu salariul minim"

Pentru Andrei, nu mai contează ce a mâncat şi ce a cheltuit ieri, deoarece toată ziua s-a rezumat la concertul Phoenix din clubul MyWay. „Am primit o invitaţie la concert. Vă daţi seama că nu aveam cum să refuz aşa ceva. A fost un vis împlinit, chiar îmi doream din tot sufletul să merg la concertul ăsta şi mă gândeam ce cheltuieli să mai amân“, spune Andrei.

Tânărul a povestit că atmosfera a fost unică şi nu s-a comparat cu un concert dintr-o sală de spectacole. „Ai sentimentul că eşti acolo, lângă trupă, lângă artişti. Aceşti mari artişti ai României au cântat pentru noi, cei prezenţi acolo, piese de la cele mai vechi până la piese de pe ultimul album, intercalând între acestea şi câteva cover-uri celebre gen AC/DC - Highway to Hell. Fiind într-un club nu am putut să mă abţin să nu îmi iau ceva de la bar şi mi-am luat un cocktail pe care l-am savurat toată seara. Sunt mândru că la final am reuşit să obţin autografe de la toţi membrii formaţiei, pe un afiş al concertului şi să imi fac o poză cu Sf. Nicolae“, mai spune studentul.

Andrei a fost recunoscut de cei prezenţi

Studentul a fost recunoscut de cei prezenţi la concert, după ce aceştia citiseră despre experimentul lor în „Adevărul de Seară“. „Cumnatul cârciumarului citise despre proiectul nostru şi am mai povestit şi cu el câteva lucruri despre aventura noastră. La final, când eram la garderobă, m-au recunoscut câţiva studenţi care citeseră şi ei despre noi, în ediţia online a <<Adevărul>> şi s-au oferit să mă ducă până în campus cu taxiul. Cu ocazia asta m-am ferit şi de o răceală, plecând de acolo transpirat. Până în cămin aveam de mers şi nu era tare cald afară“, încheie acesta.

Bugetul tânărului la finalul zilei: 127,28 lei.

Robert a mers la fotbal şi a stat în poartă

În weekend, studentul a participat la un campionat de fotbal între colegi tot weekendul. Cu toate că echipa sa a pierdut, tânărul s-a distrat pe cinste. „M-am trezit cu noaptea-n cap şi m-am dus să joc fotbal. Să stau în poartă şi să las mingea să se lovească de mine . Sunt mai măricel, iar nemişcat sunt cam jumătate din poartă. Evident că am pierdut, deci s-a terminat cariera mea de fotbalist“, se amuză acesta.

Şi Robert a fost la concert. După fotbal, s-a pregătit de distracţie cu o porţie sănătoasă de orez cu un polonez prăjit. „Cam asta a devenit mâncarea mea. E frustrant“, adaugă studentul. „Concertul a fost bestial şi am stat pe o bere toată noaptea şi aia primită de la un prieten cu care am fost . Nu-i plăcut deloc. După concert nu am mai putut face rutina obişnuită, adică după ce ieşi din club să mergi la un fast food şi să mănânci bine. Am luat doar o pungă de ceva chips-uri la 2.20 lei şi am mers acasă. Asta-i viaţa“, încheie Robert.

Experiment social

Patru tineri clujeni vor să vadă ce înseamnă să trăieşti cu 461 de lei pe lună, atât cât este, în mână, un salariu minim. După ce vor face asta timp de o lună, vor prezenta un raport instituţiilor centrale, dar şi mai multor parlamentari europeni. Cei patru sunt Bogdan Cardoş, preşedintele Asociaţiei pentru Calitate în Societatea Modernă (ACSM), organizaţie care a demarat proiectul, alături de Sorin Parpucea, Andrei Muntean şi Robert Kovacs. Poveştile ultimilor doi, care au început experimentul în 8 noiembrie, vor putea fi urmărite zilnic, în „Adevărul de Seară“.

Citeşte aici povestea lor şi mai multe despre proiect

Vezi aici experienţele celorlalţi tineri implicaţi în experiment

viata cu salariul minim facebook
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite