S-au reluat căutările bărbatului şi copiilor săi dispăruţi în zona Lacului Tarniţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mama fetiţei de trei ani încă o aşteaptă pe Alexandra acasă
Mama fetiţei de trei ani încă o aşteaptă pe Alexandra acasă

Echipaje de poliţişti, pompieri, jandarmi şi salvamontişti au reluat, miercuri, căutările bărbatului dispărut alături de doi dintre copiii săi în zona lacului Tarniţa şi pe lac, în judeţul Cluj. La căutări participă şi patru scafandri cu o barcă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, Anca Purdea, a declarat că mai multe echipaje de poliţişti, pompieri, jandarmi şi salvamontişti au reluat, miercuri, căutările bărbatului dispărut alături de doi dintre copiii săi în zona lacului Tarniţa şi pe lac.


Bărbatul dispărut în lac, Nicolae Lăpuşte

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Constantin Greblă, a declarat că patru scafandri îi vor căuta pe cei trei dispăruţi cu barca pe lac. „Au plecat la Tarniţa patru scafandri, dar vor căuta doar din barcă. Procedura şi echipamentul nu permit scufundări la temperaturi joase şi când este gheaţă", a spus Greblă.

Căutările bărbatului dispărut alături de doi dintre copiii săi au fost oprite, marţi după-amiază, din cauza temperaturilor scăzute şi a podului de gheaţă format pe apă.

Luni, băiatul mai mare al familiei a anunţat Poliţia că tatăl său, în vârstă de 48 de ani, a dispărut de la locuinţa sa din Floreşti, luând cu el doi dintre copii - un băiat de 15 ani şi o fetiţă de trei ani.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite