X Factor: vânătoarea de vedete a început la Cluj (FOTO/VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcarea exterioară a complexului comercial Iulius Mall a devenit, de dimineaţă, neîncăpătoare pentru ardelenii care s-au prezentat la prima preselecţie pentru cunoscutul show de televiziune X Factor. Peste 1.000 de concurenţi s-au înscris, până la această oră, în concurs. Preselecţiile durează până spre seară.

VEZI AICI IMAGINI DE LA PRESELECŢIE

Caravana X Factor a sosit astăzi la Cluj, pentru o primă triere a celor mai bune voci din Ardeal. Pe lângă oportunitatea de a-şi schimba vieţile, de a deveni cunoscuţi şi de a-şi face vocea auzită şi a-şi pune în valoare talentul, participanţii au şi o miză materială pentru care pot lupta: 200.000 de euro, cel mai mare premiu oferite, în prezent, de un show de acest gen din România.

Şerban Pop, din Baia Mare

„ Astăzi am dat startul la preselecţii. Practic, astăzi are loc faza preliminară a audiţiilor. Concurenţii interpretează fără acompaniament, urmând ca cei selectaţi să fie rechemaţi şi mâine. Clujul este primul oraş în care are loc o preselecţie pentru show-ul din toamnă. Ne bucurăm că publicul este unul numeros şi entuziast", a spus Maria Pârvuleasa, PR Antena 1, postul de televiziune care organizează show-ul.

Concurenţii din tot Ardealul au venit încă de ieri la Cluj, pentru a nu pierde şansa de a fi selectaţi în concurs. „Am venit din Craiova, pentru că Clujul mi-a fost cel mai la îndemână oraş. Lucrez la o televiziune locală şi cochetez cu muzica de mult. Îmi încerc norocul şi eu, mă bucur că am fost selectată", a declarat, imediat după preselecţie, Irina Gâgă, în vârstă de 23 de ani.

Irina Gâgă, din Craiova

„ Eu sunt din Baia Mare, dar învăţ aici, la facultate. Vreau să văd dacă şi ce se poate face cu vocea mea", a spus un alt aspirant la marele premiu, în vârstă de 21 de ani, Şerban Pop.

Elena Murar, din Târgu Mureş

Au venit la preselecţie pentru a-şi demonstra talentul concurenţi din judeţele Alba, Maramureş, Sibiu, Braşov, Mureş, chiar şi din Dolj. „Sunt de lângă Târgu Mureş, dintr-un sat. Îmi place muzica populară şi vreau să văd dacă am o şansă aici, la X Factor", a arătat şi Elena Murar, de 29 de ani, casnică, costumată în port popular.

Florian Popa (30 de ani), din Băile Felix, a venit însă cu un scop precis. „Vreau să câştig marele premiu. Sunt funcţionar public şi am un salariu mizer", a declarat concurentul.

Vivien Preşmereanu şi Rareş Bilcea, din Braşov

Concurenţii au fost încurajaţi de susţinători - prieteni şi familie - care au venit cu aceştia.

Concursul va debuta pe postul TV Antena 1 în această toamnă şi va fi moderat de Răzvan Simion şi Dani Oţil. „Este ceea ce ne-am dorit. Astfel, vom sparge audienţa şi pe segmentul de seară. Ne bucurăm că vom fi părtaşi la cel mai mare show TV de acest gen din România", a spus Răzvan Simion.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite