Ritli: Este nevoie de o supraspecializare în medicină, cea a medicilor şcolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, susţine necesitatea introducerii unei supraspecializări în medicină, cea a medicilor şcolari. În opinia ministrului, medicii de familie nu pot practica bine medicina şcolară, având nevoie de cunoştinţe suplimentare.

Ladislau Ritli a declarat, joi, la Cluj-Napoca, la deschiderea celui de-al treilea Congres Naţional de Medicină Şcolară şi Universitară, că un medic de familie nu poate practica bine şi medicina şcolară, acesta având nevoie de cunoştinţe în plus.

„M-am întrebat dacă este nevoie de o supraspecializare a medicinii şcolare, dacă acest profil se delimitează de restul pediatriei sau medicinii preventive. S-ar putea să fie nevoie de o astfel de supraspecializare şi eu cred că ar trebui aşa ceva. Dacă eşti medic de familie nu poţi să faci foarte bine şi medicină şcolară, trebuie să ai nişte cunoştinţe în plus. Mesajul meu este să încercăm să formăm profilul acestei specializări şi să concretizăm aceste demersuri", a spus ministrul Sănătăţii, citat de Mediafax.

Potrivit lui Ritli, în Parlament se află în lucru un proiect legislativ privind medicina şcolară, însă este nevoie de ajutorul medicilor: „Am invitat colegii ca, sub forma unei comisii, să vină să ajute la formarea acestei legislaţii. Actuala legislaţie este destul de veche, trebuie actualizată şi reprofilată, ca un fel de medicină ocupaţională. Copiii de azi nu sunt toţi sănătoşi, lucrează mai mult ca un adult, şi sunt anumite boli care se configurează la această vârstă şi anumite comportamente care se formează şi, dacă nu avem grijă, acestea se deformează. Iar medicul şcolar poate fi un mediu bun pentru educaţia copiilor".

Ministrul a pledat şi pentru dezvoltarea actualei reţele de medicină şcolară: „Acum avem, teoretic, 2.500 de elevi la un medic şcolar, dar în realitate sunt mult mai mulţi. Pe de altă parte, medicul şcolar se plimbă de la o şcoală la alta, nu are fiecare şcoală medicul ei. Mai este şi faptul că nu sunt foarte mulţi medici doritori să facă acest lucru, deci reţeaua trebuie revigorată şi din punctul de vedere al personalului şi al preocupărilor din acest domeniu. În mediul rural nici nu este medic şcolar, iar activităţile profilactice care îi privesc pe elevi sunt realizate de medicii de familie, dar ei nu sunt retribuiţi pentru aşa ceva. Ar trebui retribuiţi din partea statului, sub forma unui contract".

Ladislau Ritli susţine că tineretul şcolar nu reprezintă „o populaţie perfect sănătoasă", în condiţiile în care, conform statisticilor, se înregistrează o medie de 24 la sută dintre elevi care suferă de boli cronice, ale aparatului locomotor, de sechele de rahitism, de obezitate, de afecţiuni oftalmologice.

Cel de-al treilea Congres Naţional de Medicină Şcolară şi Universitară, organizat de Societatea Medicilor din Colectivităţile de Copii în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca şi Direcţia de Sănătate Publică Cluj, se desfăşoară la Cluj-Napoca, joi şi vineri. La congres participă 150 de medici din 27 de judeţe din ţară.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite