Rinichii unui tânăr aflat în moarte cerebrală vor ajunge la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rinichii unui tânăr de 18 ani din Craiova, aflat în moarte cerebrală, vor ajunge la Cluj în cursul zilei de astăzi. Medicii din cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Cluj vor reuni lotul de pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare pentru a-i identifica pe cei care pot accepta organele.


Medicii craioveni au obţinut astăzi accordul pentru prelevarea organelor unui tânăr de 18 ani aflat în moarte cerebrală în urma unui accident de circulaţie. Organele băiatului vor fi distribuite în mai multe oraşe din ţară, urmând să ajute la salvarea vieţilor bolnavilor care au nevoie de un transplant.

Astfel, rinichii acestuia vor ajunge la Institutului Clinic de Urologie şi Transplant (ICUT) din Cluj-Napoca, ficatul la Bucureşti, iar cordul la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu-Mureş.

Potrivit medicului de gardă al institutului, rinichii urmează să ajungă la Cluj în cursul zilei de astăzi. Ulterior, medicii vor găsi acceptorii perfecţi din lista pacienţilor aflaţi pe lista de aşteptare, după care vor realiza transplantul.

Coordonatorul regional de transplant Cluj, dr. Dan Luscalov a declarat că pacienţii care vor primi rinichii vor fi cunoscuţi mâine. „Mâine spre prânz se vor cunoaşte pacienţii. La Târgu-Mureş şi Bucureşti medicii se află deja în sălile de operaţie. Tânărul de la care s-au prelevat organele cu acceptul familiei a suferit un traumatism cranio-cerebral“, a declarat medicul.

În total, la Cluj, pe lista de aşteptare a ICUT în vederea primirii unui rinichi se află 1.100 de pacienţi.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite