Reţeta succesului Teatrului Maghiar din Cluj: „Am construit o trupă foarte bună, fără să acceptăm concesii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul Maghiar de Stat şi-a adjudecat aseară premiile UNITER pentru cel mai bun regizor, cel mai bun spectacol, cel mai bun actor în rol principal şi cel mai bun actor în rol secundar. „Premiul acesta onorează o trupă de teatru foarte compactă, poate cea mai importantă din ţară", a declarat Visky András, .director adjunct artistic al Teatrului Maghiar de Stat.

Cel mai premiat spectacol a fost, de departe, „Strigăte şi şoapte”, montat de Andrei Şerban, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, care şi-a adjudecat premiile pentru cel mai bun regizor, cel mai bun spectacol şi cel mai bun actor în rol principal. Andrei Şerban nu a fost prezent pentru a ridica trofeul pentru cel mai bun regizor, însă a trimis un mesaj prin scenografa Carmencita Brojboiu.

Artistul, aflat în Statele Unite ale Americii, a transmis că, prin „Strigăte şi şoapte”, a pornit pe un nou drum în arta sa. Şerban a dedicat acest spectacol „actriţelor excepţionale din spectacol care nici măcar nu au fost nominalizate”.

Visky András, directorul adjunct artistic al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, a explicat pentru "Adevărul de Seară" reţeta succesului instituţiei de cultură clujene: "Reţeta succesului nostru ţine de consecvenţa cu care am construit o trupă de teatru foarte bună, fără să acceptăm concesii. Premiul acesta înseamnă foarte mult. Onorează o trupă de teatru foarte compactă, poate cea mai importantă din ţară", a declarat Visky András.

Actori de top

Actorul clujean Zsolt Bogdán a primit premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru rolul Bergman din acelaşi spectacol. Acesta a declarat pentru „Adevărul de Seară” că nu se aştepta să-şi adjudece premiul la una dintre cele mai râvnite categorii ale galei.

„Mă bucur foarte mult că am luat acest premiu, mai ales că nici nu mă aşteptam. Există atât de mulţi actori buni. Un premiu e un lucru efemer, însă e un lucru bun ca munca unui om să fie răsplătită”, a declarat Zsolt Bogdán.

Acesta a declarat că nu se simte dezavantajat ca actor de teatru maghiar sau ca actor de provincie. „Dimpotrivă, avem acces la cei mai bun regizori şi scenografi din ţară. Singura diferenţă e, poate, când vine vorba de castingurile de film, unde nu prea avem acces din cauza accentului”, a mai spus actorul clujean, în vârstă de 46 de ani.

Nu ştie limba maghiară

Deşi nu este vorbitor de limba maghiară, Andrei Şerban a reuşit să monteze cel mai bun spectacol de teatru din România, la Teatrul Maghiar. Zsolt Bogdán a explicat cum reuşesc să se înţeleagă actorii Teatrului Maghiar cu celebrul regizor.

„Domnul Andrei Şerban nu înţelege textul. Îşi face întâi o traducere, pe care o urmăreşte. Dânsul are, însă, o ureche de lăutar. Intuieşte foarte bine, fără să înţeleagă limba. E un exemplu care dovedeşte că limba teatrului vorbeşte de la sine. Noi, actorii, suntem toţi vorbitori şi de limba română”, a conchis Zsolt Bogdan.

Clujul şi-a adjudecat şi categoria „Cel mai bun actor în rol secundar”. Premiul a fost obţinut de actorul clujean Gábor Viola, pentru rolul Valerio din „Leonce şi Lena”.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite