Recensământ pe formulare trase la xerox

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Formular de recensământ
Formular de recensământ

Mai mulţi recenzori din Cluj, cărora li s-au terminat formularele, au primit altele copiate la xerox pentru continuarea recensământului.

Directorul Direcţiei Regionale de Statistică Cluj, Pop Codrea, spune că în judeţ s-au primit formulare suficiente, dar că acestea nu au fost bine distribuite la nivelul comisiilor locale. "Am primit formulare care estimativ trebuie să acopere necesarul. Au fost probabil probleme la distribuirea lor şi de aceea în unele zone s-au dispibuit copii xerox", a declarat Pop Codrea.

El spune că se va încerca o redistribuire a formularelor şi că până atunci recenzarea se poate face pe cele xeroxate. "Nu este nicio problemă atât timp cât acestea sunt completate şi semnate de cetăţeni", explică directorul Direcţiei de Statistică.

Potrivit statisticilor, până miercuri în municipiul Cluj-Napoca recensământul a fost realizat în proporţie de 54%, în Turda 67%, în Câmpia Turzii 57%, în Gherla şi Dej câte 62%, iar în Huedin recenzorii au realizat 48% din totalul de locuinţe aflate în evidenţă. Cel mai mare procent se înregistrează în Poieni, unde recensământul a fost făcut în proporţie de 83,17%, iar cel mai mic în Palatca, de 46,8%.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite