Rareş Şipoş, născut pentru a juca tenis de masă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rareş Şipoş nu are decât nouă ani, dar la categoria sa de vârstă este printre cei mai buni jucători din Europa. A fost selectat de cel mai bun jucător de tenis de masă, Adrian Crişan, pentru a se pergăti o săptămână la Bistriţa, în cel mai bun centru din România

Rareş Şipoş a început în urmă cu cinci ani tenisul de masă, iar acum a ajuns să se bată de la egal la egal chiar cu seniorii. Copilul dă dovadă de multă ambiţie, la o vârstă la care alţi copii se gândesc cum să-şi împuşte adversarii la jocurile pe calculator.  Extrem de talentat, dar în acelaşi timp foarte muncitor, Rareş îşi doreşte din tot sufletul să devină campion european. Pentru a-şi îndeplini visul, se antrenează trei ore pe zi în timpul săptămânii, iar în vacanţă stă şase ore în sală.

Transpirat, concentrat şi mereu atent la loviturile adversarului, sportivul are nişte idealuri la cer alţi copii nu s-ar gândi: vrea să devină medic. „Mergeam cu tata în fiecare duminică la sală, iar într-o zi, mi-a zis un domn să vin cu el să-mi ofere câteva cursuri. M-a văzut şi după numai câteva minute mi-a zis că am talent şi pot să ajung mare. A fost puţin mai greu la început, dar acum nu aş lăsa tenisul de masă pentru nimic în lume. La şcoală am numai calificative foarte bune”, se destăinuie copilul.

Cantonament cu cel mai bun

Talentul pe care-l are Rareş Şipoş l-a impresionat şi pe Adi Crişan, tenisman care este neînvins în România de 12 ani. Timp de o săptămână, clujeanul a fost elevul lui Crişan, de la care a învăţat multe dintre secretele acestui sport. „Vreau să devin campion european. Vreau să mă pregătesc intens, să joc cât mai bine şi să fac performanţă. Nu mi-am propus să trăiesc din asta, mi-aş dori să devin medic, pentru că e nevoie şi de o meserie din care să trăieşti”, continuă Rareş. Septimiu Şipoş, tatăl sportivului, este principalul susţinător al acestuia, atât moral, cât şi financiar. Mereu alături de el, acesta nu lipseşte de la niciun concurs important la care participă fiul său şi este mereu preocupat să îi influenţeze decisiv cariera.

Vrea să fie campionul Europei

„Acum, ne pregătim intens pentru Cupa Europei Jolla, un puternic turneu internaţional, care va avea loc la Budapesta. Este un sport foarte costisitor, dar ne bucurăm de un sprijin extraordinar din partea Clubului Sportiv Municipal şi în special a domnului Ioan Mănăşturean”, ne-a declarat tatăl său. Acesta a mărturisit că şi-ar fi dorit mai mult să practice fotbalul sau tenisul de câmp.

„Mi-a spus că iubeşte tenisul de masă. Cum să-l opreşti când spune aşa ceva?“, a spus tatăl micului campion. Rareş a câştigat primul loc la Open-ul Croaţiei, locul doi la concursul internaţional de la Nerbator, Ungaria şi este campion naţional al României. Component al echipei de Divizia B a clubului CSM Provalcon, Rareş Şipoş îl are ca idol pe campionul la tenis de masă Timo Boll şi visează ca într-o zi să-i egaleze performanţele.


PROFIL
Născut: 11.10.2000, la Cluj-Napoca
Studii: Elev în clasa a III-a la Liceul „Gheorghe Şincai”
Performanţe: Locul I la Open-ul Croaţiei, locul II la Open-ul Austriei, campion naţional al României, locul III pe echipe, categoria 10 ani

CE-I PLACE
Rareş adoră sportul, în general: „Îmi place să înot, să joc şah, la care mă pricep foarte bine. Am primit de ziua mea, când aveam patru ani, un coş de baschet şi arunc des la coş.”

CE NU-I PLACE
„Nu-mi plac deloc jocurile pe calculator şi carnea de porc. Am şi la şcoală materii care nu sunt pe gustul meu, cum ar fi pictura”, spune Rareş



Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite