Radu Bica a invocat negocierile cu Bosch pentru eliberarea sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, acuzat de luare de mită, a declarat în faţa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) că a lipsit de la ultima întâlnire cu reprezentanţii companiei Bosch. Bica susţine că a lipsit de la şedinţa decisivă pentru semnarea contractului cu Bosch.

Radu Bica a declarat în faţa judecătorilor ICCJ că datorită lui aproximativ 1.000-1.200 de clujeni vor avea în continuare locuri de muncă, în urma plecării Nokia de la Jucu, întrucât el s-ar fi ocupat exclusiv, împreună cu o echipa de specialişti, „de perfectarera unui contract larg cu firma Boch în România", informează Mediafax. Radu Bica a susţinut că dezbaterile pe perfectare a contractului privind fabrica de la Jucu au început în luna aprilie, iar în 7 noiembrie ar fi trebuit să aibă loc o ultimă întâlnire cu cei de la Boch, de la care el a lipsit din cauza acestui dosar în care este arestat, dar că „treaba merge înainte". ICCJ a respins contestaţia vicepreşedintelul Consiliului Judeţean Cluj, astfel că acesta va fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv.

CITEŞTE ŞI:

Radu Bica, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, rămâne în arest

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite