RATUC a declanşat războiul împotriva şoferilor indispiclinaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regia Autonomă de Transport Urban Călători a început o campanie împotriva şoferilor care blochează circulaţia tramvaielor şi troiebuzelor din oraş. Conducerea instituţiei a recurs la publicarea numerelor de maşini ale celor care blochează traficul. Numai în ianuarie au existat 16 astfel de cazuri.

De exemplu, RATUC a făcut public faptul că în data de 4 februarie între orele 14.05 şi 14.20, autoturismul cu GL 07 XXX a blocat traseul unui tramvai . Prin acest mesaj, regia face un apel către şoferi să respecte regulile şi semnele de cirulaţie.

Gestul disperat al conducerii Regiei vine după ce, anul trecut peste 200 de şoferi au parcat neregulamentar, fie pe linia de tramvai sau pe traselul troleibuzelor, fie în staţiile de autobuz. Anul acesta, într-o singură lună 16 şoferi au pus la încercare atât răbdarea şoferilor RATUC, cât şi pe cea a călătorilor care au fost nevoiţi să aştepte în zadar în staţie, pentru că mijlocul de transport a fost blocat în trafic.

Amenzile mici nu îi descurajează

Când o maşină blochează traseul mijloacelor de transport în comun, sunt anunţate prin dispecerat echipele de intervenţie, cât cea a RATUC, cât şi cea a Poliţiei Comunitare. Poliţiştii comunitari vin însoţiţi şi de un angajat al Poliţiei Rutiere. Maşina este fotografiată, apoi ridicată. Şoferul indisciplinat se alege cu o amendă rutieră cuprinsă între 120 şi 180 de lei, plus două puncte de penalizare.

Inspectorul de poliţie Gina Pop, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj, spune că amenda rutieră nu îi descurajează prea mult pe şoferi. „Ei sunt mai mult speriaţi de suma pe care trebuie să o plătească pentrui recuperarea maşinilor ridicate”. Şoferul cu maşina luată trebuie să plătească 250 de lei pentru ridicare, plus plată pentru staţionarea în baza RADP, câte 30 de lei pe zi.

Parchează pe lini de tramvai şi pleacă la cumpărături

Ioan Bucur, 22 de ani, vatman de un tramvai din Cluj, spune că „numai ieri s-a întâmplat, pe strada I.L. Caragiale, să fie blocat de o maşină cu numere de Galaţi. Am dat telefon la 984, însă, până a venit un echipaj ca să descongestioneze traficul, cetăţeanul a plecat şi nu au mai avut ce-i face”. De asemenea, el spune că şi astăzi i s-a întâmplat ceva asemănător.

„O domnişoară a blocat, timp de cinci minute, linia de tramvai. Foarte frecvent mi s-au întâmplat astfel de lucruri de-al lungul carierei. Am rugat deseori Poliţia şi Primăria să ia măsuri, pentru că, de multe ori, şoferii parchează pe linia de tramvai şi apoi pleacă să îşi facă cumpărăturile”, a spus Ioan Bucur.
De partea cealaltă, reprezentanţii Poliţiei şi Primăriei spun că încearcă să găsească o soluţie pentru evitarea unor astfel de situaţii, eventual prin montarea unor stâlpi pe liniile de tramvai, acolo unde este posibil.

Potrivit Legii privind prtotecţia datelor personale, publicarea numărului maşinii care permite identificarea şoferului, este interzisă. „Cei de la RATUC mizează pe faptul că cei care au obtrucţionat traficul se simt cu musca pe căciulă şi nu vor mai face demersuri pentru a cere despăgubiri pentru eventualul prejudiciu de imagine”,a  declarat inspectorul Gina Pop, purtătorul de cuvant al IPJ Cluj. „Nu-mi fac griji că vi fi dat în judecată. Să respecte şoferii legea“,a spus directorul RATUC, Liviu Neag.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite