Stiri din Cluj-Napoca

Voturile cititorilor, ale juriului de specialitate şi ale redacţiei „Adevărul" i-au asigurat profesoarei Monica Columban de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă" un loc pe podium în campania „Profesorii cu care Clujul se mândreşte".

„Munca la catedră mi-a adus bucurie zilnică şi satisfacţii peste timp. Este greu de încercuit în calendar ziua în care am făcut alegerea, dar ea se află oricum în preajma primei teze din clasa a V-a. Doamna Poleak, profesoara de română, a citit teza mea în faţa clasei. Se pare că scrisesem frumos despre micuţul necuvântător al lui Emil Gârleanu, numindu-l „eroul nostru, gândăcelul». Aşa a început aventura conştiinţei mele", povesteşte Monica Columban, profesoară de română la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă" din Cluj-Napoca.

Monica Columban s-a clasat pe locul al treilea în topul final al campaniei „Profesorii cu care Clujul se mândreşte", iniţiată de cotidianul „Adevărul". Astăzi, după 25 de ani la catedră, i se pare că timpul a trecut neaşteptat de repede. Singurul regret pe care îl are este că profesorii sunt acum trataţi drept paria de către societate, deşi li se cere un comportament de apostoli.

Şcoala în Piaţa Cluj

Clujeancă prin adopţie, profesoara Monica Columban s-a născut în pitorescul burg al Sibiului. A urmat cursurile Şcolii Generale nr. 12 situată în Piaţa Cluj din oraşul Sibiu, adresă cu nume parcă predestinat. Facultatea a adus-o la Cluj, unde s-a stabilit mai târziu. „Primii paşi în carieră au fost atât de dificili încât astăzi mă întreb de unde am avut puterea să-i fac şi ştiu că n-aş mai putea repeta experienţa", afirmă Monica Columban.

Aceasta mai spune că, în 1986, oraşele erau „închise", iar generaţia din care făcea parte (25 de absolvenţi de la secţia română-engleză a Facultăţii de Filologie) a fost trimisă, prin repartiţie, în toate colţurile ţării. Dăscăliţa afirmă că studenţii de la Filologie clasificau repartiţiile die atunci după următorul criteriu: sate prin care trece trenul, sate în care se aude trenul şi sate în care s-a auzit de tren. Media de absolvire i-a permis să ia repartiţie într-un sat din judeţul Sălaj, în care aproape că se auzea trenul. Acolo a predat trei ani, cu un an de întrerupere întrucât s-a născut fiica ei.

Anul şi olimpicul

După Revoluţie şi-a dat gradele didactice, concursurile de rigoare şi a ocupat iniţial catedră la Colegiul Pedagogic „Ghe. Lazăr", iar abia apoi la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă".

Este recunoscătoare colegilor de liceu şi de facultate, profesorilor, dar şi elevilor pentru că, spune ea, parcursul său profesional a fost influenţat de toţi aceştia pe care îi numeşte „oameni minunaţi". „Pentru ei am scris cărţi, manuale şi auxiliare didactice care să-i apropie de literatura română pe toate căile posibile. Nu fac din pregătirea olimpicilor un scop în sine, dar pasiunea pe care le-o transmit, seriozitatea muncii intelectuale şi respectul pentru profesionalism au dus la succese constante, astfel că în ultimii 14 ani am fost prezentă, prin elevii mei, la fiecare fază naţională a olimpiadei.

Româna, o lecţie fără chiul

Principiul care i-a coordonat viaţa a fost acela de a le transmite celorlalţi valorile în care crede cu adevărat: respect, generozitate, pasiune şi cultură. Monica Columban le spune elevilor săi că întâlnirile cu cărţile şi cu scriitorii sunt precum întâlnirile cu oamenii: pe unii îi doreşti zilnic lângă tine, pe alţii îi aştepţi vreme îndelungată, altora le duci dorul, pe unii nu-i poţi uita niciodată, alţii îţi ţin companie un timp şi apoi dispar. Însă, toţi lasă urme. Cărţile, ca oamenii, „respiră" idei, valori, sentimente.

Lecţiile sale, care nu seamănă una cu cealaltă, conţin şi sfaturi menite să-i ajute pe elevi în formarea lor ca oameni. „Predau literatura ca soluţie de viaţă, cu convingerea că tot ce construiesc în mintea şi în sufletul elevilor mei se transformă în viziune asupra existenţei şi în modalitate de a o trăi conştient. Nu cred că am predat vreodată un scriitor în acelaşi fel. Predarea nu este un act mecanic, ci un proces complex, în care se oglindesc profesorul şi elevul deopotrivă", este de părere Monica Columban.

Profesoara nu regretă drumul ales. Are doar nostalgie pentru statutul de altădată al dascălului şi pentru stima socială de care se bucura odinioară. „Regret că acum profesorii sunt trataţi ca paria, dar li se cere comportament apostolic. E o contradicţie în termeni, dar aceasta este altă problemă... Mă bucur că nu am cedat, sub presiunea timpurilor pe care le trăim, nici blazării, nici demotivării. Cred că am obligaţia profesională şi morală de a le transmite colegilor mai tineri experienţa mea, de aceea sunt implicată în programe de formare, particip la conferinţe şi simpozioane, fac cercetare în domeniul didacticii şi al metodicii de specialitate", adaugă profesoara.