„Profesiunea mea e o luptă permanentă pentru viaţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Irimie
Alexandru Irimie

Voturile cititorilor, ale juriului de specialitate şi ale redacţiei l-au clasat pe doctorul Alexandru Irimie - conferenţiar, pe primul loc în campania „Medicii cu care Clujul se mândreşte", iniţiată de „Adevărul".

Conf. dr. Alexandru Irimie este specialist în chirurgie generală, cu supraspecialitatea de chirurgie oncologică şi ginecologie oncologică. În prezent este directorul Institutului Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă" din Cluj-Napoca, prorector ştiinţific al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu", Cluj-Napoca şi preşedinte al Comisiei de Oncologie din cadrul Ministerulului Sănătăţii.

În ultimii zece ani, dr. Alexandru Irimie a ocupat şi funcţia de director general şi cea de director medical, iar sub conducerea sa, institutul a fost primul din ţară care a obţinut atestări ISO. Medicul spune că tot ce s-a realizat a fost în beneficiul pacienţilor, astfel încât să existe un program coerent. De la felul în care s-a ales culoarea pereţilor în saloanele bolnavilor până la concepţia angajaţilor vizavi de bolnavii de cancer, totul s-a schimbat. „Aceste acreditări ISO pe care le avem, nu numai pe managementul de calitate, ci şi pe mediu, alimentaţie şi multe alte domenii, au făcut parte dintr-un concept dezvoltat ani de zile pentru atingerea standardelor de calitate europene. E un sistem de proceduri prin care îngrijim cât mai bine pacienţii, iar să-ţi imaginezi că poţi face singur aceste lucruri este o utopie, totul a fost o muncă de echipă", povesteşte dr. Irimie. Tot sub conducerea lui, Institutul  Oncologic a fost primit şi în Organizaţia Europeană a Institutelor de Cancer.

De 25 de ani se ocupă de bolnavii de cancer

Directorul Institutului Oncologic Ion Chiricuţă din Cluj-Napoca, omul Alexandru Irimie, a împlinit la începutul lunii 25 de ani de activitate. Acesta îşi aminteşe că primul contact cu institutul nu a fost plăcut, dar speranţa că face tot ce poate să ajute pacienţii l-a făcut să meargă mai departe. „De 25 de ani mă ocup de ceea ce se numeşte boala canceroasă. Fiecare caz e un consum personal, e o bătălie cu cancerul pe care o duci: uneori eşti învins, de multe ori eşti învingător", crede medicul.

Totodată, dr. Irimie spune că e important ca balanţa să fie înclinată în favoarea victoriilor pentru că asta îi dă curajul şi puterea de a merge mai departe. „Asta se întâmplă în fiecare zi atât cu mine, cât şi cu colegii mei. Cazurile pierdute nu sunt indiferente, dar nici nu poţi muri cu fiecare caz, pentru că epuizarea ar fi foarte rapidă şi nu ai mai putea profesa. Ca medic e nevoie de dedicaţie, de compasiune. Fără aceste lucruri nu ai cum să fii profesionist, mai bine te reprofilezi", afirmă Alexandru Irimie.

„Am crescut împreună cu Institutul"

Cariera conferenţiarului în institut a început din conjunctură, în perioada în care erau doar doi chirurgi rezidenţi, iar azi sunt 40. Dr. Irimie îşi aminteşte că nu şi-a dat seama că Institutul Oncologic e cea mai bună alegere decât după ce a început să profeseze. „Când am intrat în sistem începeam dimineaţa la ora 8.00 şi rămâneam cât era nevoie, acest lucru însemnând pe lângă lungile ore în sala de operaţii şi cititul miilor de pagini ale cărţilor de specialitate. De zece ani încep, în fiecare dimineaţă, la 6.45 şi sunt aici în medie 10 - 11 ore pe zi. De 25 de ani vin în fiecare zi cu aceeaşi plăcere, nu am întârziat niciodată şi nu am lipsit niciodată, decât pentru a reprezenta institutul acolo unde era nevoie", mai spune Alexandru Irimie.

Nouă ani fără concediu


Primul contact cu spitalul l-a avut în 1 noiembrie 1986, iar primul concediu de care a beneficiat dr. Irimie a fost în 1995. Nu ştie dacă a fost sau nu o decizie înţeleaptă, dar pentru el a fost decizia corectă. „Am crescut împreună cu Institutul Oncologic, m-am maturizat, am devenit stăpân pe ceea ce fac, tot timpul cu gândul că fac bine bolnavului. Nu mi-am dorit niciodată să ajung profesor, director de institut, ci mi-am dorit să devin un medic bun", afirmă conferenţiarul. Tocmai din această cauză, nu vei auzi niciodată din partea conf. Irimie nici un cuvînt despre pacienţii lui, nici ce l-a marcat pozitiv, nici negativ, un act obligatoriu de confidenţialitate şi încredere. „Aşa a fost viaţa mea şi am încercat tot timpul să fiu aproape de bolnav şi am adunat în jurul meu oameni plini de compasiune şi bunătate. Nu oricine trebuie să facă medicina şi nu oricine trebuie să practice această specializare, de chirurg", conchide dr. Irimie.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite