Procesul lui Paszkany, amânat la primul termen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecarea apelului formulat de procurorii DIICOT împotriva hotărârii Tribunalului Cluj privind achitarea lui Arpad Paszkany în dosarul în care este acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat şi şantaj, a fost amânat.

La primul termen judecat de magistraţii Curţii de Apel (CA) Cluj, finanţatorul FC CFR 1907 Cluj a depus o cererea de amânare în vederea angajării unui apărător pentru cauza în care este acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat şi şantaj. Următorul termen în cauză a fost stabilit pentru 11 octombrie.

Apelul formulat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţionalităţii Organizate şi Terorism (DIICOT) vine ca urmare a hotărârii Tribunalului Cluj din 16 aprilie prin care Arpad Paszkany a fost achitat. Atunci, judecătorii Tribunalului au respins cererea omului de afaceri Iulian Dascălu privind plata unor despăgubiri morale în valoare de 100.000 de euro, respectiv cererea procurorilor de obligare a finanţatorului „alb-vişiniilor“ pentru confiscarea sumei de 400.000 de euro.

Paszkany a fost trimis în judecată anul trecut, fiind acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat din trustul „Gazeta“.

Tot astăzi, judecătorii CA Cluj au respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar pentru Dorel Avram, directorul Şcolii Didactica Nova, acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj de săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă. Avram rămâne în arest, chiar dacă a invocat motive de sănătate în vederea eliberării. Alături de el mai sunt cercetate alte trei persoane în cazul „BAC xeroxat“.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite