Primele fertilizări in vitro decontate de Ministerul Sănătăţii din România vor avea loc la Cluj, cel mai probabil în august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii a anunţat că programul prin care vor fi decontate de stat 800 de fertilizări in vitro va debuta în 1 iunie 2011. Programul se va derula prin Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj, Spitalul de GInecologie "Panait Sârbu" din Bucureşti, dar şi în unele clinici private din România.

„După depunerea şi aprobarea dosarelor, primele proceduri propriu-zise vor avea loc la Cluj în luna august", este de părere prof. Florin Stamatian, prefectul judeţului Cluj şi medic specialist la Clinica de Obstetrică şi Ginecologie 1.

Potrivit lui Stamatian, anul trecut, la Cluj au fost făcute în jur de 140 de fertilizări in vitro.

„Programul guvernamental va acoperi doar manopera, nu şi medicaţia care, în unele cazuri poate ajunge la 1000 de euro“, a mai precizat medicul clujean.

Mai citiţi:

30 de ieşence aşteaptă subvenţia de la stat pentru a fi fertilizate in vitro

Statul va deconta 1200 de euro pentru fiecare fertilizare in vitro (manopera). De asemenea, dacă în urma procedurilor efectuate, se naşte un copil, clinica mai este "premiată" cu alţi 300 de euro.

Potrivit criteriilor de eligibilitate în acest program, femeile trebuie să fie între 24 şi 40 de ani, cel puţin un membru al familiei trebuie să fie cetăţean român şi să aibă rezidenţa în România, iar cuplul să fie căsătorit de cel puţin doi ani.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite