Primarul Sibiului despre Nokia: „Comportament de lăcustă industrială“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, astăzi, că politica firmei Nokia denotă „comportament de lăcustă industrială", iar autorităţile române ar fi putut preveni toate problemele dacă ar fi stabilit în mod clar „în ce condiţii vine şi în ce condiţii pleacă".

„Probabil, cei care au promovat proiectul Nokia ar fi trebuit să se informeze care este politica concernului Nokia. După părerea mea, aşa ceva se numeşte comportament de lăcustă industrială. Vine într-un loc, consumă resursele puse frumos la dispoziţie, după care pleacă. A fost evident că aşa se întâmplă", a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, informează Mediafax.

Potrivit acestuia, toate problemele legate de plecarea firmei de la Jucu, din judeţul Cluj, ar fi putut fi prevenite, în cazul în care s-ar fi stabilit clar condiţiile venirii şi cele ale plecării companiei. „După părerea mea, nu s-a discutat foarte clar cu Nokia în ce condiţii vine şi în ce condiţii pleacă. Acest lucru s-ar fi putut discuta, măcar informal, dacă nu printr-un contract", a declarat Iohannis.

Klaus Iohannis a afirmat că autorităţile din Sibiu au evitat discuţiile cu companiile foarte mari, care îşi permit astfel de comportamente.

Nokia va închide fabrica de la Jucu, judeţul Cluj, în cadrul unui program de eficientizare şi reducere a costurilor, iar 2.200 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă, deoarece unităţile de producţie de mare volum din Asia sunt mai eficiente pentru grupul finlandez. Procedurile de închidere a fabricii se vor derula până la sfârşitul anului.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite