Cluj: Primăria cere E On Gaz să înceteze spargerea „fără sfârşit“ a străzilor din oraş şi să modernizeze reţeaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Cluj-Napoca a trimis o scrisoare conducerii corporaţiei – mamă a furnizorului local de gaze naturale, E On Energie România, în încercarea de a rezolva problema spargerilor “fără sfârşit” a drumurilor publice din oraş. Numai de la începutul acestui an, E on Gaz a făcut peste 500 de spargeri în carosabilul din oraş.

Scrisoarea oficială expediată la finalul săptămânii trecuteeste destinată conducerii companiei E On AG, respectiv directorului general, (CEO) dr. Johannes Tyessen. Corespondenţa a fost trimisă “spre ştiinţă” şi preşedintelui Consiliului de Administraţie al E.ON Energie România, dr. Heinz Rosenbaum, precum şi directorului  general, Dan Morari.

Primăria se plânge în această scrisoare de „lipsa unui dialog responsabil şi asumat din partea factorilor de decizie de la nivelul municipiului  ai companiei, care, în urma achiziţiei Distrigaz Nord este astăzi furnizorul de gaze naturale al clujenilor“. Edilii reclamă faptul că nu îşi pot duce la bun sfârşit programul de reabilitare a străzilor, pus în pericol de numărul în creştere de intervenţii (avarii) realizate de E On la reţelele edilitare subterane. „Orice săpătură pe o stradă duce la scăderea duratei de viaţă, prezentând ulterior reparării străzii, numeroase rosturi de îmbinare, care constituie punctele slabe ale infrastructurii rutiere“, precizează reprezentanţii Primăriei.

„Numărul avariilor raportate de către reprezentanţii E-On Energie România este foarte ridicat, în perioada 01.01-27.04.2011 înregistrându-se 529 de spargeri în municipiul Cluj-Napoca. Spre exemplu, pe strada Republicii, una dintre străzile centrale ale oraşului, în anul 2010 s-au înregistrat 14 spargeri, iar în anul 2011, până în data de 27 aprilie, 18 spargeri. Ţinând cont de cele prezentate mai sus, vă rugăm să aveţi în vedere o analiză atentă a situaţiei existente în municipiul Cluj-Napoca, atât din punct de vedere al lucrărilor de reparaţii reţele de distribuţie gaze naturale, cât mai ales din punctul de vedere al lucrărilor de înlocuire a reţelelor cu durata de viaţă depăşită, expirată ori la care s-au detectat avarii repetate. În particular, vă rugăm să vă gândiţi la înlocuirea completă a reţelei de pe strada Republicii, date fiind avariile repetate semnalate în această zonă. Unul dintre motivele pentru care acest mesaj este considerat de maximă urgenţă şi gravitate de către noi este faptul că în această primăvară, în urma unui efort de gestionare a fondurilor publice locale în condiţiile economice actuale, am demarat două noi mari programe de reabilitare şi modernizare a drumurilor în Cluj-Napoca. Prin urmare, considerăm de datoria noastră să vă cerem sprijinul ca aceste investiţii din bani publici să nu fie anulate de acţiuni ulterioare de intervenţie în urgenţă ale echipelor E-On Energie România” se arată în mesajul către conducerea centrală a E On AG.

Primăria a mai trimis o altă scrisoare de acest gen Eon Gaz, anul trecut, la care compania nu a  întârziat să răspundă, prin vizita oficială a directorului Virgil Metea, care a dat asigurări, la momentul respectiv, că E-On valorizează eforturile municipalităţii şi va încerca să concentreze un program de investiţii de înlocuire a reţelelor de gaz, corelat cu programul de investiţii în reabilitarea drumurilor publice.
 
Potrivit unui comunicat al Primăriei, la începutul acestui an, edilii au solicitat E-On lista investiţiilor programate pentru 2011, pentru a putea corela noul calendar al lucrărilor la drumuri cu aceste lucrări de investiţii anunţate în 2010.
Până în acest moment însă, lista investiţiilor de refacere a conductelor de alimentare cu gaze naturale nu a fost comunicată instituţiei.

Reprezentanţii E on Gaz încă nu au formulat o poziţie faţă de această scrsioare. Vom reveni cu amănunte.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite