Premieră în România: „pilonii“ învăţământului european vin la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rectori şi foşti rectori ai facultăţilor europene de renume, dar şi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi UNESCO vor fi prezenţi la Cluj-Napoca în luna mai, la invitaţia Universităţii „Babeş-Bolyai“.

Este vorba de Colegiul de conducere a Magna Charta Observatory, instituţia europeană care administrează aplicarea în Europa, Asia, America, Africa a Magna Charta Universitatum (1988), cunoscutul document internaţional ce consacră autonomia universitară şi libertatea academică ca valori de bază ale universităţilor. De asemenea, rectorul UBB Cluj, Andrei Marga face parte din conducerea instituţiei din 2004.

Din colegiul prezidat de fostul rector al Universităţii Bogazici din Istanbul, Üstün Ergüder, fac parte rectori şi foşti rectori din Paris, Londra, Madrid, Zagreb, Berlin, Stockholm, Louvain, precum şi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi UNESCO şi ai organizaţiilor studenţeşti europene.

Potrivit UBB Cluj, este pentru prima oară când Magna Charta Observatory se reuneşte în România. În reuniunea de la UBB Cluj, Colegiul Magna Charta Observatory va examina proiecte de acţiuni în Eurasia, America Latină şi Europa.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite