Cluj: Portret - Bogdan Brânzaş, creatorul de branduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvent de Design, clujeanul a deschis drumurile în piaţa românească de brand şi design în 1994, când a înfiinţat prima firmă de profil din ţară. S-a ocupat de imaginea Ursus, dar şi de alţi zeci de clienţi importanţi.

În prima parte a liceului, îşi dorea să se facă inginer silvic. Spune că a ajuns să studieze Designul la Universitatea de Artă şi Design în bună parte datorită mamei sale. „Dacă bine îmi aduc aminte, prin clasa a X-a, sub un oarecare motiv, după aceea mi-am dat seama că a fost o tactică, m-a luat de mână şi m-a dus să văd ce fac studenţii la Design, ea fiind cadru universitar, la Academia de Artă şi Design din Cluj”, povesteşte Bogdan Brânzaş.

Impresionat de ce a văzut acolo şi hotărât să facă asta în continuare, pentru Bogdan Brânzaş au urmat doi ani de pregătire pentru admitere, cu 8 - 10 ore pe zi de învăţare a bazelor meseriei. „Era o cocurenţă foarte mare, cred că am dat 12 sau 13 la un loc. Am intrat, după care a urmat armata, între ‘89 şi ‘90, am prins evenimentele respective prin Arad. Nu au fost tocmai plăcute, chiar tragice”, spune Bogdan Brânzaş., care a absolvit în 1996 ultima generaţie de şase de ani.

S-a „întâlnit” cu brandul în Franţa

Din 1992, a lucrat ca şi designer la Agenţia Vitrina, unde a pus bazele departamentului de creaţie.
La începutul anului 1994 a urmat o bursă la Academia din Nantes. „M-am dus chitit să studiez despre packaging de parfumuri. Acesta era piticul meu pe vremea aia, şi acuma mi-ar face plăcere să mă ocup de asta dacă ar fi industrie în România care să se ocupe de aşa ceva”, spune clujeanul.

 „Atunci mi-am dat seama că designul este o meserie extraordinară, dar trebuie să gândeşti mai departe de ea dacă vrei să faci ceva. Designul, până la urmă, e privit ca şi o sculă, ca şi o metodă de implementare a unei strategii dacă vrei să creezi un brand. A fost prima dată când m-am întâlnit cu noţiunea de brand”, spune Bogdan Brânzaş.

Pe cont propriu

Reîntors în ţară, şi-a dat demisia de la Vitrina şi a pornit o firmă, la început împreună cu un prieten, apoi pe cont propriu. În 1995, când directorul Ursus căuta o persoană pentru primul rebranding Ursus, a ajuns să fie recomandat prin intermediul altor companii pentru care lucra ca şi freelancer.

În ianuarie 1996 şi-a predat propunerile pentru „redesenarea” Ursus, care au înfruntat într-un test naţional de piaţă propunerile unui studio de design german cu care lucra Ursus în acea vreme. A aflat de câştigarea contractului chiar de ziua lui, pe 15 februarie 1996.

„Deja Ursus avea planuri de expansiune naţională, deja începeau să facă publicitate naţională. Asta mie mi-a deschis o cale absolut incredibilă în a face de la packaging, la materiale de promovare în magazine, la evenimente, la standuri expoziţionale”, spune Bogdan Brânzaş. Afacerea lui a crescut cu anii şi s-au alăturat alţi zeci de clienţi importanţi, printre care Ţiriac Holdings, Microsoft România sau Lafarge.


Întrebare şi răspuns

Cum de nu v-aţi mutat la Bucureşti ?

B.B.: În condiţiile în care toată lumea îmi zicea la început mută-te la Bucureşti, eu am zis nu. Încep să construiesc ceva aici. Agenţia de publicitate care lucra cu Ursus pe vremea aceea mi-a şi făcut o propunere interesantă, să-mi cumpere firma şi să mă aducă în Bucureşti ca şi director de creaţie la ei, să mă ocup în continuare de Ursus. Suma era foarte frumoasă pentru vremurile alea, prin ‘96-‘97, dar am refuzat-o şi pe aceea.


Ce-i place
„Îmi plac concertele de muzică şi mă duc cu plăcere, fie că sunt la Budapesta, la Athena sau la Viena şi într-o vreme chiar eram un asidu călător. Îmi place enorm de mult muntele şi offroadul, urcăm şi coborâm munţi aparent imposibili”, spune Bogdan Brânzaş.

Ce nu-i place
„Dacă e să o iau pe scara de la mare la mic, probabil că poveştile multe fără rezultate. Este un fenomen care se manifestă tot mai pregnant, chiar am scris un editorial pe tema asta, se numeşte ţeapă. Şi observ că sunt oameni sau companii care din start, într-o colaborare, încearcă să rezolve ceva fără să-şi rezolve şi ei obligaţiile”.


Profil

Născut
La 15 februarie 1971, în Cluj-Napoca

Studii
Universitatea de Artă şi Design, Secţia Design

Experienţă
CEO & Creative Director, Branzas Design

Familie
Căsătorit, are două fete

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite