Polițiștii britanici au arestat alți patru membri ai clanului Rostaș. Țiganii din Huedin trăiau în Anglia într-o mizerie de nedescris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șase puradei împărțind un singur pat, saltele murdare pe podele și o mizerie de nedescris. De imagini de groază au avut parte polițiștii britanici în timpul perchezițiilor la familia de țigani din Huedin care îi terorizează de ani buni pe locuitorii orașului Gravesend, Anglia.

Polițiștii au găsit în locuința țiganilor din clanul Rostaș și teancuri de pașapoarte, și bani, informează Daily Mail. Săptămâna aceasta, polițiștii au arestat alți membri ai temutului clan de țigani: trei femei și un bărbat, suspectați că ar fi transferat, săptămânal, prin bancă, în jur de 2.000 de lire sterline în conturile rudelor din Huedin.

"În contrast cu palatele rudelor din România, țiganii arestați locuiau într-o casă cu doar trei camere, în Kent", informează Daily Mail. Dimineața devreme, vecinii au fost treziți de urletele țiganilor care au fost scoși din casă încătușați. Potrivit aceleiași publicații, în locuința familiei Rostaș din Anglia polițiștii au găsit, pe lângă bani și pașapoarte, și aparatură electronică.

Patru romi originari din Huedin, judeţul Cluj, au fost arestaţi luna trecută în Anglia şi trimişi în judecată, fiind acuzaţi că ar fi furat peste 500 de telefoane mobile şi bani din buzunarele pasagerilor care circulau cu trenul pe ruta Londra (staţia Charing Cross) - oraşul Gravesend.



Cei patru - Romulus (18 ani), Marin (25 de ani), Robert (23 de ani) şi Cornel (22 de ani) - şi-au recunoscut faptele şi urmează să fie judecaţi la finele lunii aprilie. A mai fost reţinut şi un minor, rudă cu ei, dar poliţia are în vedere şi alţi membri ai aceleiaşi familii, care şi-au stabilit, în urmă cu peste zece ani, reşedinţa în Anglia, în oraşul Gravesend.

Bani și pașapoarte au găsit polițiștii la percheziții
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite