Ploaia le-a scurtat baschetbaliştilor sărbătoarea din centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Branco Cuic i-a stropit pe fani cu sticla de şampanie
Branco Cuic i-a stropit pe fani cu sticla de şampanie

Componenţii echipei de baschet masculin „U“ Mobitelco Cluj, proaspăta campioană a României, au fost primiţi la ora 19.00 de fani în Piaţa unirii, pentru a le fi prezentat trofeul. Surpriza a fost însă ploaia care i-a alungat pe participanţi, după doar 15 minute

Câteva sute de fani au venit în centrul oraşului pentru a sărbători alături de echipa de baschet câştigarea titlului naţional, după o pauză de 15 ani. La ora stabilită, 19.00, întregul lot, alături de preşedintele executiv, Mircea Cristescu, a urcat pe scena amplasată în Piaţa Unirii, pe acordurile imnului Universităţii.

Baschet

Purtat de Paul chetreanu, trofeul a trecut prin mâinile tuturor jucătorilor, care l-au ridicat, în aplauzele fanilor. Apoi, a sosit şi antrenorul Marcel Ţenter, care i-a felicitat pe rând pe toţi componenţii lotului. La eveniment a fost prezent şi primarul municipiului, Sorin Apostu, care i-a felicitat pe baschtebalişti pentru performanţa obţinută şi le-a înmânat diplome de merit.

Baschet

Deşi şi-au propus să stea mai mult timp alături de fani, jucătorii au fost nevoiţi să părăsească zona după doar aproximativ 15 minute, din cauza ploii care s-a abătut asupra  oraşului. După ce au fredonat celebra melodie a trupei Queen, „We are the champions“, cei de la „U“ Mobitelco s-au retras, în aplauzele a câtorva zeci de oameni care au rămas în piaţă, chiar dacă deja ploua torenţial.



Reamintim că „U“ a cucerit cel de-al patrulea titlu din istorie după victoria de aseară dinn meciul 6 al finalei cu CSU Asesoft Ploieşti, scor 64-61.

Baschet
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite