Pietoni luaţi pe sus pe trecerea de pietoni în cartierul clujean Gheorgheni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri au fost izbiţi violent de un autoturism în această dimineaţă în Cartierul Gheorgheni de un şofer neglijent, pe loc marcat.

Accidentul a avut loc în jurul orei 7, pe cea mai circulată arteră rutieră, Bulevardul Nicolae Titulescu, la intersecţia cu Strada Arieşului. Verişorii Andrei şi Alexandru Lăcătuş din Cămăraş, în vârstă de 30, respectiv 35 de ani se aflau pe zebră când au fost azvârliţi la peste 15 metri.


Şoferul Daniel Ivanciuc de 22 de ani rula cu viteză dinspre clinica Interservisan spre centru, la volanul unui autoturism Skoda, cu nr de înmatriculare CJ 11 AHR. Acesta le-a declarat poliţiştilor că nu i-a observat pe cei doi pietoni, care i-ar fi apărut brusc în faţă. Subinspectorul Dănuţ Todea ne-a declarat că impactul s-a produs pe trecerea de pietoni.


Mai mutle ambulanţe şi o autospecială a pompierilor s-a deplasat la faţa locului, pentru a acorda primul ajutor răniţilor. Tabloul pe care l-au văzut pasagerii din trolebuze, obligaţi să plece pe jos la servici, a fost cumplit. Victimele primeau îngrijiri pe carosabil, sânge şiroind, iar obiectele lor personale, încălţăminte, îmbrăcăminte sau pachetul cu mâncare erau împrăştiate de-a lungul stărzii.


Până au fost stabilizate victimele, circulaţia a fost întreruptă aproape o oră. Nicolae Moldovan şeful SMURD ne-a declarat că victimele aveau multiple fracturi şi că pronosticul încă rămâne rezervat. Pe lângă vicitmele accidentului şi şoferul a primit asistenţă medicală, după ce în urma impactului, care a dus la spargerea parbrizului, avea probleme de mobilitate la gât.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite