Peste o mie de persoane vor alerga la primul maraton internaţional al Clujului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.000 de persoane din mai multe ţări europene vor alerga, duminică, la primul maraton internaţional al municipiului Cluj-Napoca. Câştigătorul primului loc la maraton va fi premiat cu 3.000 de lei, iar primul care trece linia la semimaraton va câştiga 2.000 de lei.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei "Runners" Cluj, Horaţiu Morar, unul dintre organizatorii manifestării, în municipiu există o nevoie reală pentru un astfel de eveniment.

"Duminică va avea loc prima ediţie a unui eveniment sportiv intitulat Maratonul Internaţional Cluj, care va cuprinde patru tipuri de probe: maraton (42,195 kilometri), semimaraton (21,0975 kilometri), o cursă populară de şase kilometri şi una pentru copii, pe o distanţă de doi kilometri.

Există o nevoie reală pentru un asemenea eveniment, care reuneşte atât alergători profesionişti, cât şi amatori din ţară şi din străinătate. Scopul este de a promova un mod de viaţă sănătos prin practicarea alergării, dar şi un mijloc de promovare a municipiului. S-au înscris la maraton peste 1.000 de persoane din ţară şi din străinătate", a spus Morar.

Potrivit acestuia, câştigătorul primului loc la maraton va fi premiat cu 3.000 de lei, iar primul care trece linia la semimaraton va câştiga 2.000 de lei.

Morar a precizat că, pe lângă alergătorii din Cluj-Napoca, Bucureşti, Constanţa, Târgu Mureş, Sibiu, Braşov şi Baia Mare, şi-au mai anunţat participarea competitori din Suedia, Finlanda, Belgia, Italia, Olanda, Ungaria, Israel, Franţa, Anglia, Germania, Republica Moldova, Ucraina.

Maratonul Intenaţional Cluj-Napoca este organizat de către Asociaţia "Runners" Club, de Primăria Cluj-Napoca, de Consiliul Judeţean Cluj şi de Federaţia Română de Atletism.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite