Peste 7.500 de elevi din judeţul Cluj participă, astăzi, la un concurs naţional de cultură generală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Competiţia se desfăşoară în 45 de şcoli din judeţul Cluj şi are două probe: un test grilă şi o compunere. Acest concurs naţional se adresează elevilor din clasele II-VI şi este organizat de Asociaţia Media Kinder, iar participarea este gratuită.

„De la Şcoala Bob s-au înscris 303 elevi. Este un concurs multi disciplinar, de exemplu, limbă şi comunicare, matematică şi ştiinţe, arte, religie. Copii lucreză în echipe de câte trei“, a precizat Teofil Bogdan, cadru didactic la Şcoala Ioan Bob.

Concursul are o durată de maximum 90 de minute şi constă într-un test grilă de 25 de întrebări din programa şcolară. Pentru departajare, mai există şi o probă de creaţie, ce constă în alcătuirea unor propoziţii cu cuvinte date -  pentru clasa a II-a iar pentru clasele a III-a - a VI-a alcătuirea unei compuneri cu un titlu dat.

Concursul Naţional Media Kinder a ajuns la ediţia a III-a şi a fost inclus în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale pentru anul 2011 al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

La nivel naţional, la această competiţie participă 116.000 de copii din ciclul primar şi gimnazial.

Calendarul poate fi consultat pe site-ul oficial al MECTS:  http://www.edu.ro/index.php/articles/14991.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite