Peste 700 de câini la „Napoca Dog Show“ (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi şi mâine, pe platoul Expo Transilvania, se desfăşoară o expoziţie internaţională de câini. Demonstraţii de dresaj, peste 100 de rase canine, concursuri speciale, dar şi aglomeraţie mare - de asta au parte iubitorii patrupedelor din toate colţurile ţării şi din străinătate care participă la „Napoca Dog Show".

VEZI AICI O GALERIE FOTO DE LA EXPOZIŢIE

La eveniment participă câini din peste 100 de rase, grupaţi în 10 grupe, în funcţie de rasă, greutate şi vârstă. „Evident că nu putem să amestecăm câinii de vânătoare, de exemplu, cu cei de companie. Avem 10 arbitri, doi români şi ceilalţi veniţi din străinătate, care, timp de două zile, vor testa patrupedele şi vor decide câştigătorii", a explicat organizatorul concursului internaţional, preşedintele Asociaţiei Chinologice „Napoca", Andrei Balog.

Aglomeraţie mare

Clujenii au dat buzna pe poarta Expo Transilvania încă de la ora 10.00. „Nu ne permitem să ţinem nici măcar un câine de talie mică la bloc, într-o garsonieră. Dar fiica mea iubeşte foarte mult animalele, aşa că n-am scăpat de ea, a trebuit să o aducem la expoziţie", a spus Alina Cardoş, o clujeancă ce a ajuns la expoziţia canină chiar mai repede de inaugurare, împreună cu fiica sa.

„Anul acesta, spaţiul este mai mic. Am venit şi anii trecuţi, tocmai din Bucureşti, însă de data asta suntem dezamăgiţi. Lume multă, spaţiu restrâns, câini agitaţi, mici, grătare, beri, nu aşa ne-am aşteptat să fie. Dar asta e", a declarat Vasile Bura, venit tocmai din Capitală cu câinele în vârstă de un an, rasa Brac German. „Sperăm ca lumea să fie mulţumită. Într-adevăr, spaţiul este mai mic faţă de anii trecuţi, vom remedia această problemă ediţiile viitoare", s-a scuzat Balog.

„Cel mai frumos câine"

Câinii vor fi jurizaţi în ambele zile de concurs. „Sunt testaţi de arbitri români şi străini, în funcţie de mai multe standarde internaţionale de la care nu ne abatem", a arătat organizatorul expoziţiei. „Noi am venit tocmai din Câmpulung Moldovenesc, cu Mark, un Chow-Chow de 9 luni. Am mai fost la concursuri cu el, peste tot am câştigat premii", se laudă Marcel Safariu, proprietarul căţelului care anul acesta a obţinut titlul de „Best Puppy" la Târgu-Mureş.

Potrivit organizatorilor, senzaţia acestei ediţii sunt câinii dintr-o rasă ce urmează a fi omologată - Ciobănesc Românesc Corb, câini cu blana în totalitate neagră. Copiii s-au strâns buluc în jurul vânzătorilor de pui. „Anul acesta, am adus la vânzare doar trei pui de Ciobănesc Carpatin. Îi vindem cu 150 de euro bucata, deja unul este dat", a spus Sebastian Câmpean, un crescător de câini din Turda.

Expoziţia este deschisă şi mâine, de la ora 10.00. Preţul unui bilet de intrare este de 6 lei pentru adulţi şi de 3 lei pentru copii.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite