Peste 15.000 de oameni la închiderea ceremoniilor legate de inaugurarea Cluj Arena

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 15.000 de clujeni au asistat, sâmbătă seara, la focurile de artificii care au marcat închiderea Zilei Porţilor Deschise, la Cluj Arena, cu ocazia inaugurării stadionului.

Punctul culminant al inaugurării Cluj Arena a fost atins aseară, la ora 22.00, când peste 15.000 de clujeni se aflau în tribunele noului stadion, în aşteptarea focurilor de artificii.

Aceştia nu au fost dezamăgiţi, peste 20 de minute privind cu încântare un spectacol de lumină nemaiîntâlnit în Cluj. Bucuria show-ului din incinta stadionului a fost dublată şi de vestea victoriei Universităţii, cu Gaz Metan Mediaş (5-2), chiar pe stadionul care le-a fost gazdă studenţilor, până la revenirea acasă.

Evenimentele care marchează inaugurarea noului stadion nu se opresc însă la finalul zilei de sâmbătă. În 8 şi 9 octombrie vor avea loc concertele Scorpions şi Smokie, iar în 11 octombrie se va juca meciul amical dintre "U" Cluj şi Kuban Krasnodar, partidă care va reprezenta şi retragerea din actitivate a lui Cristi Pojar, secundul lui Dan Petrescu la Kuban, care a jucat doar pentru "Şepcile roşii", înainte de a pune ghetele în cui.

Lucrările la stadionul Cluj Arena au început în luna august a anului 2009 şi au fost executate de un consorţiu de opt firme care a câştigat licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Cluj.

Stadionul are o capacitate de 30.335 de locuri şi face parte din categoria "Elite", respectând standardele FIFA şi UEFA. Noua arenă are şi o pistă de atletism care poate găzdui competiţii internaţionale atletice.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite