Pentru câţi bani vine Moş Crăciun?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii sunt fascinaţi de prezenţa lui Moş Crăciun.
Copiii sunt fascinaţi de prezenţa lui Moş Crăciun.

Moş Crăciun poate fi închiriat de la firme specializate din oraş, iar cel mai mic preţ este de 50 de lei pentru o jumătate de oră. Faţă de anul trecut, organizatorii de evenimente au scăzut din preţ, deoarece criza a redus bugetele părinţilor pentru sărbători.

La grădiniţă, şcoală sau acasă, copiii din Cluj-Napoca se pot bucura de un Moş Crăciun adevărat, care le împarte daruri şi-i încântă cu diverse surprize. „Anul trecut, de exemplu, pentru un program complet, de două ore, percepeam o taxă de 700 de lei. Anul acesta am mai lăsat din preţ, deoarece comenzile sunt mult mai puţine", arată Mihai Marc, reprezentant al unei firme care organizează evenimente din Cluj-Napoca.

Concurenţă neloială

Organizatorii de evenimente şi petreceri sunt nemulţumiţi de numărul din ce în ce mai mare al persoanelor fizice autorizate care îşi oferă serviciile dar care, în opinia lor, „nu au treabă nici nu facturile, dar nici cu performanţa". „Habar nu au de realizarea unui program de Crăciun, pentru copii. Prezenţa acestor persoane ne face rău, ţinând cont de faptul că, din cauza crizei, clujenii se orientează către ofertele care li se par mai ieftine", mai spune Marc.

De aceeaşi părere este şi Sergiu Şarlea, organizator de evenimente care colaborează cu o societate de profil din Bucureşti. „Acum, totul se negociază. Avem de închiriat patru moşi şi două Crăciuniţe. Dacă, la Bucureşti, preţurile sunt mult mai mari, noi ne vedem nevoiţi să percepem taxe mult mai mici. La Cluj, se pare că oamenii nu au bani, iar serviciile de acest gen nu au fost suficient promovate", explică Sergiu Şarlea.

Organizatorii profesionişti mai au o speranţă: aceea ca, măcar în ajun, comenzile să crească. „Preţurile sunt, oricum, de criză. Ce aşteptări să mai avem, dacă la o grupă de grădiniţă formată din 25 de copii, preţul pe care-l cer, de 100 de lei în total, li se pare părinţilor mult?", se întreabă Mihai Marc. Preţurile pentru închirierea moşilor pornesc, în cazul firmelor specializate, de la 50 de lei pe o jumătate de oră şi pot ajunge până la 300 de lei pe două ore, bani care includ învăţarea de colinde, picturi pe faţă şi daruri împărţite de Moş Crăciun la finalul spectacolului.

Crăciuniţe pentru tătici



Mihai Marc a diversificat şi oferta, pentru a ieşi din impas. „Pe lângă petrecerile dedicate copiilor, inspirate din poveştile Disney, organizăm chefuri de Crăciun şi pentru părinţii acestora. Avem Moş Crăciun striper pentru mămici, dar şi Crăciuniţe, pentru tătici. Evident, în cazul în care e vorba de un spectacol pentru «copiii mari», preţurile sunt mai piperate, un astfel de show ajungând să coste chiar şi 450 - 500 de euro", încheie Mihai Marc.

image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite