Pensionarii clujeni au protestat în faţa Prefecturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de pensionari clujeni au declanşat azi, începând cu ora 12.00, un protest spontan în faţa Prefecturii, pentru a-şi arăta nemulţumirea cu privire la anunţata micşorare a pensiilor cu 15%. Aceştia au rostit scandări precum „Jos Băsescu”, „Am muncit şi n-am furat, pensia voi ne-aţi luat”, „Hoţii, Hoţii” sau „Jos dictatorul”.

Protestul a fost declanşat ca o reacţie la celelalte mişcări ce au loc în ţară.  „Ei nu au nevoie de aceşti bani. Sunt măsuri pompieristice pentru a rezolva problema împrumutului FNI. În niciun caz nu vor rezolva aceste măsuri situaţia crizei financiare. Sunt gogoşi de vândut copiilor, nişte minciuni”, a explicat una din pensionarele prezente la protest. Cei mai afectaţi dintre protestatari au fost cei cu pensii mici.

„-15% = moarte!”

Este şi cazul unei pensionare clujene, în vârstă de 59 de ani, care a muncit timp de 33 de ani ca asistentă medicală. Aceasta a venit la protest cu o pancartă pe care era inscripţionat mesajul „El şi gasca lui -15% = moarte!”.

„Am probleme cardiace şi cheltui 300 de lei lunar doar pe medicamente, ca să nu mor. Acum sunt condamnată la moarte, pentru că acesta este singurul meu venit, fiind văduvă. Nu am cum să mă mai descurc”, a spus cu lacrimi în ochi, clujeanca ce are pensie lunară de 515 lei.

Un grup format din cinci persoane din rândul protestatarilor a fost primit de către prefectul Florin Stamatian, căruia pensionarii îi cer sprijinul pentru ca pensiile lor să nu fie diminuate.

Jandarmii au legitimat o parte dintre protestatari, dar nu s-au luat alte măsuri împotriva acestora.Protestul spontan a durat aproximativ două ore şi s-a încheiat fără incidente.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite