Paula Vecleniţ profită de frumuseţe pentru a-şi îndeplini visele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru tânăra de 20 de ani, frumuseţea, voinţa şi personalitatea puternică sunt trei atuuri de care profită ca să îşi poată îndeplini visele.

Paula Vecleniţ este studentă în anul doi la Drept în Cluj-Napoca. Şi-a ales Dreptul pentru că asta vroia de mică şi pentru că îi place să se implice în bunul mers al vieţii de zi cu zi.

„Ştiam că dacă vreau să devin avocat sau judecător trebuie să dau la Drept…şi atât. Dar de când am venit la facultate, am înţeles ce înseamnă şi îmi place foarte mult“, spune Paula.

Tânăra ar vrea să facă parte din magistratură, dar nu exclude varianta să practice meseria de avocat peste hotare. „Dacă merg în Italia să fac masterul îmi imaginez că voi profesa acolo în calitate de avocat. Sunt ambiţioasă şi vreau să cred că aş câştiga toate cazurile“, adaugă tânăra. 

Fotomodel din întâmplare

Fată ambiţioasă, Paula a reuşit până acum să facă tot ce şi-a propus. La fel s-a întâmplat şi cu visul de a deveni fotomodel. A pozat în vara acestui an pentru fotografi renumiţi din Italia, după ce şi-a vizitat sora care locuieşte acolo. „Cred că cineva de sus mi-a citit gândurile şi a văzut că îmi doream foarte mult o simplă şedinţă foto. Datorită surorii mele am cunoscut un fotograf care m-a văzut şi a zis că m-ar vrea ca model pentru pozele lui“, povesteşte tânăra.

A acceptat cu entuziasm oferta care s-a dovedit ulterior şi una din care Paula a câştigat un ban de buzunar. „Am câştigat şi bani din asta, dar oricum nu asta e partea cea mai interesantă. Ideea e că mi s-a îndeplinit unul dintre visele mele de a poza şi de a avea sute de poze“, spune cu zâmbetul pe buze Paula.

A apărut la tv în Italia

Tot în Italia, Paulei i s-a oferit şansa să joace un rol episodic în cadrul unei emisiuni culturale. A apărut alături de sora ei în show şi experienţa a făcut-o să capete şi mai multă încredere în ea. „M-am simţit foarte bine în faţa camerelor. Eu chiar aveam un gând ascuns, referitor la televiziune, întotdeauna mi-ar fi plăcut să fiu crainică sau prezentatoare la o emisiune“, adaugă Paula.

Îi place:

Este foarte ataşată de familia ei, conideră că are părinţi extraordinari, iar la sora sa ţine nespus de mult. Îi place să discute cu oamenii, să pozeze, să înveţe şi să gătească

Nu îi place:

Paulei nu îi plac calculele, de aceea nu i-a plăcut matematica de când se ştie. Nu îi place să facă lucrurile doar pe jumătate şi să i se spună ce să facă cu propria sa viaţă.

Ai fost vreodată marginalizată?

Nu, pentru că de fiecare dată am ştiut să mă fac prezentă şi dacă nu am ştiut, am învăţat să îmi fac simţită prezenţa.

Te simţi o fată norocoasă?

Da, chiar consider că cineva acolo sus se gândeşte la mine, mai ales că am nişte părinţi extraordinari şi o soră nemaipomenită, care mă ajută şi mă sprijină în tot ceea ce fac.

Profil:

Data naşterii: 18 august 1989
Studii: Studentă, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.
Stare civilă: Necăsătorită

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite