Cluj: Carmelo Palilla şi-a avertizat public elevii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Carmelo Palilla şi-a avertizat public elevii
Cluj: Carmelo Palilla şi-a avertizat public elevii

Carmelo Palilla şi-a criticat pentru prima oară unii elevi, de când a preluat Universitatea. Acesta le-a atras atenţia asupra faptului că dacă nu îşi vor revizui atitudinea faţă de fotbal, vor avea mari probleme

La finalul amicalului din compania concitadinei Sănătatea, meci în care elevii lui Palilla s-au impus cu 3-1, prin golurile lui Popa, Voican şi Sântejudean, tehnicianul „alb-negrilor” şi-a admonestat unii elevi:

„A fost un test util înaintea începerii campionatulul, dar dacă unii băieţi continuă să joace cum au făcut-o în repriza a doua, vor avea mari probleme cu mine. Titulari sunt toţi pentru mine şi fiecare trebuie să înţeleagă că atunci când intră pe teren, toată lumea aşteaptă de la ei să dea totul. Opt jucători au posturile bătute în cuie, iar în legătură cu ceilalţi trei, care formează primul unsprezece, mă voi mai gândi”, a spus Palilla.

De asemenea, acesta a explicat motivul pentru care nu i-a folosit pe doi dintre jucătorii pe care îi avea în lot, Machado şi Ţene. „Ţene are glezna umflată şi nu puteam să riscăm cu el, fiind singurul junior pe care-l avem, în afara lui Voican. Machado a suferit o contractură şi s-ar putea să nu joace în prima etapă. Per ansamblu, a fost un test util, dar mai avem mult de muncit”, a conchis italianul.

Universitatea va debuta în noua ediţie de campionat sâmbătă, când va întâlni, la Craiova, nou-promovata Gaz Metan CFR.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite