PREMIERĂ: Medicii clujeni au operat asistaţi de un robot medical american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă de medici a realizat astăzi în premieră, la Spitalul Municipal din Cluj-Napoca, o operaţie de colecist minim invazivă asistată de cel mai performant robot medical din ţară, la o pacientă în vârstă de 50 de ani.

Directorul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca, unde a fost realizată intervenţia în premieră naţională, Nicolae Constantea, a declarat la finalul acesteia că robotul cu vedere tridimensională a fost instalat în urmă cu două săptămâni, iar o echipă de medici chirurgi şi urologi clujeni a făcut un training la Strasbourg.

Pacienta care a fost operată are 50 de ani şi suferea de o colecistită acută litiazică, refuzând operaţia clasică. Aceasta va pleca acasă duminică şi îşi va relua activitatea normală.

„Robotul este de producţie americană, model Da Vinci SI, şi este cel mai performant robot cu patru braţe din România, care a costat circa două milioane de euro. Oferă o imagine tridimensională în format HD. Robotul a fost achiziţionat de Spitalul Clinic Municipal din Cluj-Napoca, iar pe el se poate face şi training”, a declarat Constantea pentru Mediafax.

„Intervenţia a decurs fără probleme, datorită robotului care uşurează munca chirurgului. Robotul funcţionează foarte bine în spaţii mici, unde mâna medicului pătrunde mai greu. Câştigul unei astfel de intervenţii minim invazive este că se fac incizii mici, de cinci - zece milimetri, iar pacientul se recuperează foarte repede. Pierderile de sânge sunt zero. Este şi un alt avantaj, în sensul că pacientul va consuma puţin în spital, fiind externat în 24 de ore”, a explicat acesta.

La Cluj se vor putea face, anul viitor, cu ajutorul robotului, cel puţin 125 de intervenţii chirurgicale.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite