PORTRET/ Dragoş Păun. A pus bazele primului incubator de business din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoş Păun este mândru de diploma pe care a primit-o facultatea.
Dragoş Păun este mândru de diploma pe care a primit-o facultatea.

Tânărul a muncit patru luni la proiectul care i-a adus Facultăţii de Business titlul de „Cea mai bună facultate din România“, acordat de Fundaţia Dinu Patriciu.

Dragoş este unul dintre tinerii care au avut cel mai important aport în desemnarea Facultăţii de Business din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ (UBB) drept „Facultatea anului în România“, la Gala Premiilor în Educaţie 2010 a Fundaţiei „Dinu Patriciu“. Asistentul universitar a lucrat intens timp de patru luni, chiar a renunţat la susţinerea doctoratului la o universitate din Austria, pentru a-şi îndeplini visul de a primi finanţarea în valoare de 15.000 de euro pentru crearea primului incubator de business pentru studenţi din ţară.

Facultate model

Dragoş consideră că meritul pentru câştigarea proiectului îi aparţine facultăţii. „E cea mai tare facultate din România. Sunt foarte mândru de ea. Aici relaţiile profesor-student sunt de apropiere, iar învăţământul e axat pe student. Suntem facultatea cu cea mai bună relaţie din ţară cu asociaţiile de studenţi“, consider tânărul.

Pregătirea pentru proiect a început în urmă cu şase luni, însă munca efectivă a durat patru luni. În final, proiectul câştigător a fost redactat în 30 de pagini. „Este vorba de un incubator de afaceri care să vină în sprijinul studenţilor. O afacere în România costă, iar prin acest laborator vrem să dezvoltăm spiritul antreprenorial al studenţilor. Sunt puse la dispoziţie toate resursele incubatorului, respectiv aparatele de lucru, dar cel mai important, specialiştii facultăţii“, arată acesta.

Un alt aspect pe baza căruia facultatea a câştigat premiul cel mare la Gala Premiilor în Educaţie este dorinţa instituţiei de a transmite în direct cursurile, astfel încât stundeţii să aibă ocazia de a le vedea online. „Pentru proiect am renunţat la studiul de doctorat în Austria. În loc să fac studiul, eu lucram la proiect. După ce a trecut prin filtrele profesorilor, a fost trimis la Bucureşti şi a fost selectat în rândul celor trei finalişti“, povesteşte Dragoş. Proiectul facultăţii a fost desemnat câştigător la mijlocul săptămânii trecute. La Gală s-au înscris în concurs în jur de 60 de facultăţi din ţară.

Plan de extindere

Una dintre dorinţele lui Dragoş este de a extinde proiectul incubatorului de afaceri la un nivel mai mare, astfel încât orice student din Cluj să se poată înscrie pentru a gândi afaceri cu ajutorul profesorilor din incubator. „Un student va sta în acest incubator timp de 2-3 ani, timp în care va fi consiliat despre modul în care şi-ar putea dezvolta afacerea în derulare“, arată Dragoş Păun.

ce-i place

„Îmi plac sporturile, lectura, lucrurile făcute în echipă cu studenţii şi să conduc maşina“, arată tânărul.

ce nu-i place

„Invidia, răutatea, egoismul, politicianismul şi lipsa de punctualitate. Consider că politicienii trebuie să lucreze pentru un scop comun“, a spus acesta.

întrebări şi răspunsuri

Cum ai reacţionat atunci când facultatea a fost desemnată câştigătoare?

„Ne-am bucurat toţi ca nişte copii. Important e semnalul pe care l-am primit şi anume acela că putem continua“, a spus tânărul.

Ai un mesaj pentru celelalte facultăţi din ţară?

„Studenţii sunt partenerii profesorilor şi trebuie respectaţi. Fără ei, facultăţile sunt doar simple clădiri“, arată Dragoş.

NĂSCUT: 25.01.1986, Cluj-Napoca
STUDII: Facultatea de Studii Europene, Facultatea de Ştiinţe Economice, Facultatea de Ştiinţe Politice Nottingham, master Ştiinţe Economice
PASIUNE: Sporturile

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite