PORTRET/Mircea Bârsan şi-a mutat casa la Institutul Inimii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Colegiului Medicilor Cluj şi-a dedicat 40 de ani din viaţă medicinei. Casa lui este, la propriu, Institutului Inimii „N. Stăncioiu“, unde şi-a amenajat un apartament. 

Într-o încăpere de la parterul, doctorul şi-a amenajat un mic apartament, pentru a fi aproape de pacienţii şi meseria căreia i-a dedicat 40 de ani din viaţă, dar şi pentru că nu a avut bani pentru un apartament.

Doctorul anti-şpagă

I se spune „doctorul anti-şpagă“, deoarece niciodată nu a acceptat de la pacienţi un plic. ”Mi-e bine aici. Soţia şi copiii sunt la Bucureşti, unde avem un apartament, dar eu aici locuiesc. Nu am avut bani pentru un apartament, iar bunicul mi-a spus mai demult o vorbă: <<să nu intri niciodată într-un partid şi să nu te împrumuţi la bancă>>. Nu am făcut-o”, ne-a povestit medicul.

”Practic am două salarii. Unul de profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie şi altul la spital, care ani de zile a fost doar jumătate de normă. Ca să-mi cumpăr maşină am făcut leasing, deoarece nu am avut bani să-mi cumpăr direct maşina”, a explicat profesorul.

Mircea Bârsan va ieşi la pensie în această vară. ” Hotărârea UMF e că la 65 de ani trebuie să te pensionezi. Eu respect legile. Nu caut să-mi pun pile sau să mă folosesc de alte mijloace neconvenţionale”, a completat acesta. Nu ştie ce va face în continuare. ”Poate voi oferi consultaţii private, poate voi merge la Făgăraş la casa părinţilor mei, să cresc căţei”, a spus medicul zâmbind.

Doctor, profesor, preşedinte

Medicul a avut o carieră de invidiat, pe care nu o regretă deloc. Născut la Bucureşti, la 1 aprilie 1945, Mircea Bârsan a absolvit medicina la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila”, în 1968, cu specializarea Chirurgie cardiovasculară şi generală. A lucrat o perioadă la Spitalul Fundeni, după care, în 1991, a venit Cluj-Napoca, la Institutul Inimii. După 1989 a efectuat o serie de specializări în Austria, SUA, Franţa, Scoţia, Italia, Germania.

Este profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca din 1993, în prezent fiind şi preşedintele Colegiului Medicilor Cluj şi şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară din cadrul Institutului Inimii ”N. Stăncioiu” din Cluj-Napoca. ”Sunt mulţumit, nu regret nimic, dar privesc cu îngrijorare ce se alege de ţara asta şi de medicină în special”, oftează doctorul.

În urmă cu două luni, Mircea Bârsan i-a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui României, Traian Băsescu, după ce şeful statului a afirmat că 40% din diagnosticele medicilor din România sunt greşite. „Vă mulţumesc dumneavoastră pentru faptul că mi-aţi atras atenţia în timp util, în prag de pensionare, despre faptul că toată viaţa mea am fost un prost, poate chiar un tâmpit, exercitând profesia de medic”, i-a transmis medicul preşedintelui.

”S-a creat un mare scandal atunci. Când vine un preşedinte şi dă o asemenea cifră sperie populaţia. E un lucru negativ psihic asupra unui mare grup de oameni. Noi avem 4-5 milioane de oameni bolnavi”, a conchis doctorul.

Ce-i place
În timpul liber, Mircea Bârsan iese o oră la plimbare, alături de câinele său, Merlin. ”Asta se întâmplă seara. La întoarcere mă mai uit puţin la televizor, apoi mă pun şi dorm, deoarece a doua zi o iau de la capăt”, ne-a spus medicul.

Ce nu-i place
Faptul că nu se acordă suficientă atenţie medicinei. ”Nu sunt bani, nu se alocă destui bani chirurgiei şi medicinei în special. Fără bani nu se poate face medicină de calitate”, susţine doctorul.

Profil
Născut la Bucureşti în 1 aprilie 1945
Studii: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”
Profesie: chirurg
Stare civilă: căsătorit

Citiţi mâine, în Adevărul de Seară, un amplu interviu cu medicul Mircea Bârsan, despre viitorul sumbru al medicinei româneşti.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite