PORTRET/Dorin Săcară Crede în viitorul verde al Clujului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a colindat Europa timp de 10 ani, Dorin s-a întors la Cluj pentru a pune bazele dezvoltării unor proiecte ce au drept scop implimentarea energiei regenerabile în Transilvania.

După ce a obţinut specializarea în „Electrotehnică generală” la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), şi a activat pentru o perioadă scurtă ca inginer la o firmă din Cluj, respectiv director de filială la o compania internaţională, Dorin Săcară a părăsit România pentru a urma cursurile de masterat în microelectronică şi optoelectronică la Universitatea din Montpellier II.

De aici, clujeanul s-a angajat ca inginer la compania Lucent Tehnologies din Olanda de unde ulterior a ajuns în Spania, din nou Olanda şi respectiv Italia, unde a activat ca manager tehnic la Alcatel-Lucent, Roma. După aproximativ 10 ani petrecuţi în străinătate, timp în care a vizitat o mare parte din ţările Europei, clujeanul a ales să se întoarcă acasă.

„Ceea ce am făcut dincolo, m-a îmbogăţit cultural şi mi-a dat o oarecare experienţă de viaţă. Era important să mă întorc aici pentru a face ceva ce cred că este bun pentru toţi, pentru familia mea, prietenii mei şi România, în general, respectiv să creăm surse de producere a energiei fără poluare”, spune Dorin Săcară.

Mândru că e român

Tot perioada în care s-a aflat în străinătate spune că l-a ajutat să perceapă România ca o parte a Comunităţii Europene şi l-a făcut să spună mândru că este român. „În ţară avem valori extraordinare, trebuie doar să ne creştem profesionalismul şi responsabilitatea”, mai arată Dorin.

Împreună cu alţi doi prieteni, a pus bazele unei societăţi care lucrează la implementarea proiectelor de producere a energiei electrice regenerabile şi nepoluabile.

În prezent, clujeanul lucrează la mai multe proiecte de amplasare a instalaţiilor eoliene, dar şi a centralelor hidro de mici dimensiuni. „Clujul are un potenţial foarte bun în domeniul hidro şi aproape de zero în cel eolian însă în general, Transilvania dispune de resurse pentru producerea energiei regenerabile. Sperăm ca în 2015, la nivel de ţară, să stăm foarte bine la capitolul energie regenerabilă”, spune specialistul.

Ecologist convins

Dorin mai afirmă că luptă pentru implementarea producerii acestui tip de energie din cauza faptului că îşi doreşte un viitor curat pentru cei doi copii ai săi. „Am devenit un ecologist convins în urmă cu cinci ani, când, după ce am devenit tată, m-am gândit că avem nevoie de un viitor mai verde şi cu o poluare mai mică, problemă pe care noi am creat-o şi pe care noi trebuie să o reparăm. Mă gândesc la un viitor, în afara viitorului meu”, susţine inginerul care de mici îi educă pe copii să separe gunoiul în reciclabil şi nereciclabil.

De câţi ani e nevoie pentru ca România să ajungă la nivelul ţărilor occidentale în privinţa energiilor regenerabile?

D. S.:Nu putem face o asemănare obiectivă între România şi Germania, de exemplu, pentru că resursele diferă. Cred că anul 2020 e unul realist şi în care am putea avea 38% din totalul energiei, energie regenerabilă.

În cât timp se pot recupera investiţiile în instalaţiile energetice?

D. S.: Eu prevăd un termen de recuperare de 10 ani. O instalaţie eoliană rezistă între 20-25 de ani, în timp ce una hidro, 35-45 de ani.

Ce-i place
„Îmi plac lucrurile făcute bine şi faptul că fac ceea ce-mi place să fac, respective ceva pozitiv pentru viitor”, spune Gabriel

Ce nu-i place
„Nu-mi place lipsa de profesionalism pentru că este important atunci când faci ceva, să o faci bine. Din păcate, România a pierdut mulţi profesionişti în ultimii 20 de ani”, este de părere inginerul

Profil

Născut: 28 iulie 1970, Cluj-Napoca
Şcola de Ofiţeri în Telecomunicaţii (Sibiu), Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Montepellier II (Franţa)
Căsătorit, doi copii

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite