Cluj: PORTRET - Diana Chiş nu are rivali pe pârtia de schi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este una dintre cele mai valoroase schioare ale României. Diana a început sportul de performanţă la vârsta de şapte ani, iar de atunci a adunat zeci de trofee importante

La numai patru ani, Diana s-a simţit atrasă de sporturile de iarnă, motiv pentru care părinţii i-au cumpărat o pereche de schiuri. Nu au trecut decât trei ani până când s-a decis că vrea să facă performanţă, iar schiul a devenit un adevărat mod de viaţă pentru ea. A luat-o treptat, s-a pregătit intens, iar munca sa a dat roade.

Părinţii au încurajat-o foarte mult încă de la început şi i-au susţinut decizia de a face sport de performanţă. Aceasta spune că dacă părinţii ei nu ar fi avut o situaţie financiară bună, visul ei nu ar fi devenit niciodată realitate. „Este un sport foarte costisitor şi dacă nu erau părinţii mei, nu aş fi putut continua. De scurt timp mai primesc ceva sponsorizări, dar sumele mari de bani mi le asigură ai mei“, spune Diana.

Patru luni din an este plecată de acasă

România nu are tradiţie în sporturile de iarnă, motiv pentru care nu există nici pârtii pentru performanţă. De asemenea, cantonamentele în ţară sunt mult mai scumpe decât cele în afara graniţelor, iar sportivii aleg alte destinaţii.

„E foarte greu să ne antrenăm în România, în primul rând pentru că nu avem condiţiile necesare, iar al doilea aspect este cel financiar. O săptămână la Sinaia este mai scumpă decât una în Austria. Pârtiile de la noi nu se pot compara cu cele din străinătate, motiv pentru care cea mai mare parte a pregătirii o facem în afara ţării“, dezvăluie sportiva.

Deşi este fată, antrenorul Gebfugi Laszlo nu o menajează deloc, fiind şi ea nevoită să facă genoflexiuni cu greutate, sau să alerge foarte mulţi kilometri pe zi. „Nimic nu detest mai mult decât genoflexiunile cu 110 kilograme în mână. Mă omoară şi psihic şi fizic şi totuşi la sfârşitul antrenamentului zâmbesc de fiecare dată. În rest, chiar imi place să mă antrenez atât pe uscat, cât şi pe zăpadă”, se confesează Diana.

La 17 ani, are un CV impresionant

La vârsta de numai şase ani, a obţinut locul întâi la schi alpin, în Poiana Braşov. Au urmat apoi foarte multe clasări excelente la concursurile naţionale şi internaţionale la care a participat, iar în 2006 a primit o diplomă de excelenţă de la Palatul Copiilor.

A câştigat toate probele de la Cupa Băişoara, ocupând prima treaptă a podiumului, atât la ski alpin, super G, cât şi la slalom uriaş şi slalom special. A devenit campioană naţională la copii, după ce a câştigat proba de slalom de la Straja.  Deşi este una dintre cele mai talentate schioare din România, Diana nu are de gând să se oprească aici şi promite că va face tot posibilul pentru a-i călca pe urme idolului său, Anja Paerson, pe care o consideră „o schioare complexă”.

PROFIL
Născută: 22 mai 1992, Cluj Napoca
Studii: Elevă a Colegiului Naţional „George Coşbuc“
Performanţe: campioană naţională de juniori, locul 1 la concursul internaţional de la Tux, Austria, locul 1 la „Cupa Şomii“, Păltiniş

CE-I PLACE
„Îmi place să ies în oraş, să gătesc şi să mănânc, să călătoresc, să fac alpinism. Îmi place foarte mult agitaţia, pentru că nu sunt genul de persoană care să stea mult timp singură“, afirmă tânăra.

CE NU-I PLACE
„Nu-mi place să am program stabilit, prefer ca totul să fie spontan. Nu îmi plac oamenii prefăcuţi“, spune tânăra.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
-Ai putea face un calcul scurt în ceea ce priveşte investiţiile în echipament?
-O pereche de schiuri costă 500 de euro, iar două perechi este minimum necesar pentru a participa la o probă. Echipamentul ajunge la 2.000 de euro, iar materialele necesare întreţinerii schiurilor mai costă câteva sute. În total, cu siguranţă se ajunge la peste 6.000 de euro pe an.

-Ţi-ai dorit vreodată o pereche de schiuri pe care părinţii să nu ţi-o poată cumpăra?
-Aş putea spune că părinţii mei mi-au oferit cam tot de ce aveam nevoie pentru a mă putea antrena în condiţii optime performanţei. Mi-ar plăcea să-mi schimb schiurile în fiecare an sau să am întotdeauna ultimul model de echipament, dar consider că până la urmă important este să îţi placă ceea ce faci, indiferent de condiţiile în care decurge antrenamentul.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

image
image
image
image

   

image
image
image
image

Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS, contactează-ne prin Yahoo! Messenger sau e-mail, vizualizează pe YouTube producţiile video realizate de redactori. Fii mereu în legătură cu redacţia prin intermediul Facebook, Hi5 sau MySpace

Ţi-ai dori să îţi petreci concediul în Caraibe, cu 3.000 de euro în buzunar? Visul tău poate deveni acum realitate. Participă la concursul Miss Click 2009 şi ai şansa de a te distra pe cinste, alături de un prieten! Dă click pe imaginea de mai jos, spune-ne cum te cheamă şi lasă-ne un număr de telefon, iar fotografii noştri te vor contacta în cel mai scurt timp posibil. 

Garantat primeşti 100 de lei şi un photobook profesionist!

Citeşte aici regulamentul concursului

image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite