Cluj: PORTRET - Emil Coman ştie că soarta îi ajută pe curajoşi
0
Medicul maiorul surprinde prin implicare. Modul său de prezentare a metodelor de acordare a primului ajutor este ieşit din comun.
PROFIL
Născut: În 3 februarie 1968, la Luduş
Studii: Facultatea de Medicină Militară Târgu-Mureş
Experienţă: şef Compartiment Medicină Divizia IV Gemina
După ce a arătat personal la un curs de pregătire a corespondenţilor de război cum se efectuează resuscitarea unui pacient voluntar din rândul participanţilor, s-a oferit să fie cobai pentru introducerea acului în venă, în exerciţiul simulat de ataşare a unei soluţii perfuzabile.
Totul părea un joc. Acul se încăpăţâna să intre la locul lui. Sângele şiroia pe duşumea. Zâmbitor, maiorul medic Emil Coman ne-a explicat că este un sistem modern de predare pentru militarii care nu sunt de specialitate medicală, pe care l-a văzut la americani.
„Sunt manevre simple, puţine, dar importante, care cresc procentul de supravieţuire. Predarea interactivă, din partea unor persoane extrem de îndemânatice, face ca totul să se imprime mai uşor”.
Improvizezi în situaţii extreme
A vrut să se facă medic veterinar, pentru că-i plăcea animalele. Până la urmă dorinţa tatălui s-a impus şi a urmat medicina militară. Nu se gândea el atunci nici la NATO, nici la Revoluţie. Curiozitatea şi spiritul de aventură l-au împins către cariera militară şi medicală. „Îmi plăcea să dorm pe plajă sub cer senin”.
Are şi o explicaţie pentru alegere. „În medicina civilă, ai totul de-a gata, cabinetele, dotarea, spitalele. În medicina miltară scena se modifică în permanenţă, eşti în situaţii extreme, în care improvizezi, te foloseşti de resursele pe care le ai”.
A fost plecat în zone de conflict în mai mutle rânduri, în Africa, Orient. Boli specifice zonei, inedite pentru români. Malaria, leshmanioza, boli transmise prin paraziţi, ţânţari sau musculiţa de nisip, deshidratarea. A trebuit să le câştige încrederea militarilor. „Vii tu să ne înveţi pe noi, veterani”. După ce au văzut că tratamentele au efect, nu i-au mai neglijat recomandările. Trebuiau să utilizeze unguente şi spray contra ţânţarilor. Altfel riscau să se umple de iritaţii sau să stea totă zi a la toaletă. Se obişnuiseră şi cu sărurile contra deshidratării. „Se ţineau de nas şi beau pliculeţele cu sare”.
Soarta îi ajută pe curajoşi
Îşi aminteşte toate plecările. Probleme diferite. „Nicio misiune nu seamănă cu alta”. În Angola s-au lovit de malarie. În prima misiune din Irak vizitau şcoli şi spitale, situaţia era mai calmă. Acolo au dat peste călduri şi furtuni de nisip. „Deshidratarea era principala problemă”. Chiar dacă a însoţit mai multe contingente, inima i-a rămas la primii colegi, Dragonii Transilvani din Dej. El le-a realizat heraldica şi sloganul. „Audaces fortuna juvat”. (Soarta îi ajută pe curajoşi). L-a găsit în Eneida lui Virgilius. Misiunile externe au fost experienţe utile, i-au mărit încrederea de sine, i-a dezvoltat spiritul de echipă.
Ce-i place
Faptul că militarii români încearcă să se reinventeze ca luptători şi că au puterea de a se adapta în aproape orice situaţie. Camaraderia soldaţilor, comparabilă cu cea din Legiunea Străină, fără nuanţe naţionaliste.
Ce nu-i place
Că militarii ardeleni nu luptă pentru recunoaşterea meritelor lor de deschizători de drumuri. Se uită uşor că au fost primii în mai multe misiuni externe, luând contact cu problemele necunoscute, dar şi faptul că nu au avut pierderi umane.
Care a fost cea mai grea misiune?
Prima, în Angola. Nehotărârea ONU pentru continuarea misiunii ne-a ţinut mult peste perioada prevăzută iniţial. Ne-am dus pentru opt luni. Ne făceam bagajele lunar. Cele două luni în plus nu au fost foarte confortabile, nu ştiai cât mai trebuie să stai.
Misiunile externe oferă şi amintiri plăcute?
Numeroase. La un teambuilding în Angola, printre ruşi şi englezi am povestit cu un ofiţer sub comandă britanică. Când i-am spus că sunt din Mureş m-a întrebat în limba maghiară dacă ştiu ungureşte. A fost un moment amuzant.
Se încarcă comentariile...
