Cluj: PORTRET - Clujeanca Renate Roca-Rozenberg, omul invizibil dintre companii şi public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: PORTRET - Clujeanca Renate Roca-Rozenberg, omul invizibil dintre companii şi public
Cluj: PORTRET - Clujeanca Renate Roca-Rozenberg, omul invizibil dintre companii şi public

Clujeanca este singurul specialist în PR din provincie care a reuşit să obţină două Golden Award la Romanian PR Awards.

PROFIL
Născută: 20 iunie 1976, Cluj-Napoca
Studii: Facultatea de Jurnalism
Familie: Căsătorită

Renate Roca-Rozenberg a fost printre primii oameni de Relaţii Publice (PR) din Cluj. În 2001, când acest domeniu era încă necunoscut în România, clujeanca a intrat într-o companie de advertising, unde a fost angajată să pună la punct acest departament. La început, serviciile de PR erau un bonus pentru clienţi, cu scopul de a-i obişnui să apeleze la ele. Cu o experienţă în spate de aproape opt ani de jurnalism, Renate recunoaşte că munca în presă a ajutat-o foarte mult în domeniul comunicării.

Şi a învăţat din mers să gândească campanii de promovare, să fie omul invizibil pe care toată lumea îl ştie. Asta deoarece, după cum singură mărturiseşte, când eşti responsabil PR nimeni nu te plăteşte să fii vedetă, ci să uiţi total de persoana ta şi să reuşeşti să transmiţi un mesaj. 

DJ la radio

A debutat în presă încă din anii de liceu, când i s-a oferit ocazia să fie DJ la primul radio privat din Cluj. Au urmat alte câteva redacţii, de la ziare locale la agenţii de presă naţionale sau televiziune. A ştiut că este un ziarist bun însă abia în momentul în care a fost selectată pentru o bursă de jurnalism în America, unde cinci luni le-a petrecut cot la cot cu ziariştii de peste Ocean.

După opt ani de presă, s-a reinventat, cum îi place să spună, şi a început de la zero să înveţe ce înseamnă Relaţii Publice. „Recunosc că, după opt ani de presă, eram convinsă că nu ştiu să fac altceva. Nu aveam noţiuni de preţuri, nu ştiam ce înseamnă munca mea, să o vând mai departe. Până la urmă însă, acesta este farmecul, să înveţi altceva”.

Anul trecut, Renate Roca-Rozenberg a primit două distincţii la Romanian PR Awards - Golden Award for Excellence pentru campania comercială Iulius Group, şi Golden Award for Excelence pentru campania „Decide singur”.

Are propria companie

După alţi opt ani petrecuţi în compania de advertising, clujeanca s-a decis să continue pe cont propriu, înfiinţându-şi propria companie de PR, alături de un fost coleg. Cu şase angajaţi, firma merge bine, şi are clienţi importanţi care au decis să o urmeze. „Dacă eşti în stare să fii «PR-ist» când pică tavane, ori pe şantiere când sunt accidente, înseamnă că eşti un PR-ist bun, în general. În meseria aceasta trebuie să uiţi de tine, şi să vorbeşti doar despre clienţii tăi”, spune Renate despre profesia pe care o are.

Din păcate, crede aceasta, prea puţine firme  dau atenţie acestui department, mai ales acum, în perioadă de recesiune economică, când se încearcă să se muşamalizeze problemele din interiorul companiilor. „Eu sunt de părere că este o foarte mare greşeală din partea societăţilor să nu comunice în perioadă de criză. Dimpotrivă, ar trebui să comunice şi mai mult cu publicul”.

Ce calităţi trebuie să aibă un responsabil PR?
Trebuie să fie persoana ce are o capacitate de a absorbi foarte repede informaţia nouă şi de a o transmite publicului. Un PR-ist bun este un om foarte curios, altfel nu ai cum să faci această meserie.

Care este relaţia dintre PR-ist şi ziarist?
Cred că suntem în aceeaşi tabără, dar avem interese diferite. Mai cred, deasemenea, că un ziarist nu trebuie să fie un foarte bun prieten cu PR-istul, şi viceversa.

Ce-i place
„Lucrurile esenţiale au rămas pentru mine dormitul şi cititul.”

Ce nu-i place
„Nu îmi place să ascund lucruri, şi asta va fi întotdeauna lupta mea majoră cu clientul. Dacă sunt întrebată, urăsc să ascund realitatea, deoarece lucrurile rele despre tine este mai bine să le spui tu.”

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

image
image
image
image

   

image
image
image
image

Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS, contactează-ne prin Yahoo! Messenger sau e-mail, vizualizează pe YouTube producţiile video realizate de redactori. Fii mereu în legătură cu redacţia prin intermediul Facebook, Hi5 sau MySpace



Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite