Organigrama primăriei micşorată cu un sfert la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali clujeni au aprobat în această după amiază noua organigramă şi statul de funcţii al Primăriei.

Potrivit hotărârii adoptate de consilieri, prima pe ordinea de zi, faţă de vechea organigramă, în care figurau aproape 1100 de angajaţi, au mai rămas doar puţin peste 800 de persoane.

Potrivit primarului Sorin Apostu, modificările au privit atât schimbarea unor denumiri de direcţii, cât şi comasarea altora. Restrângerea activităţii unor funcţii de conducere, de peste 20 de poziţii s-a făcut prin trecerea acestora ca simpli angajaţi.

Practic modificarea organigramei a vizat doar posturile care nu erau ocupate. "Celelalte cazuri se vor rezolva prin pensionări", ne-a declarat viceprimarul Radu Moisin.

Printre directorii trecuţi pe lista simplilor angajaţi se numără şi Dacia Crişan, şeful Direcţiei Patrimoniu şi Gh Chirilean, şeful Serviciului administrare locuinţe din cadrul Direcţiei Patrimoniu. Potrivit primarului, cei doi au fost astfel sancţionaţi pentru neglijenţă în servici. Aceştia au fost găsiţi răspunzători pentru întârzierea cu un an a calculării chiriilor din locuinţele ANL.

"Economiile realizate prin refacerea organigramei vor fi utilizate pentru investiţii", a declarat primarul Sorin Apostu.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite