Oferta pentru parcare a primăriei clujene: staţionezi de un leu, plăteşti doi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au crescut taxele de staţionare în parcare, însă pe afişaje sunt postate încă preţurile vechi. Un tânăr a staţionat trei ore într-o parcare din centrul oraşului şi a plătit bani în plus faţă de cât indica panoul cu tarife pentru parcări, deoarece taxa s-a modifcat, însă nu şi afişajele.

Staţionezi de un leu, plăteşti doi. Astfel ar suna „oferta“ Primăriei adresată şoferilor care doresc să parcheze în municipiu. În urmă cu două zile, un tânăr şi-a parcat maşina pe strada Octavian Petrovici, de lângă Piaţa Muzeului, unde a staţionat trei ore.  Deşi pe panoul unde erau afişate taxele de staţionare se arăta că parcarea pentru trei ore costă 3,5 lei, Radu Sporiş susţine că a fost nevoit să achite 4,5 lei.

„Mulţi prieteni râd că mă uit la un leu, dar ideea e că, dacă stai 10 minute fără a plăti, poliţiştii îţi dau amendă, însă nu sunt în stare să schimbe o hârtie”, a declarat Sporiş. El a parcat în faţa magazinului Nelbo, de unde şi-a cumpărat un tichet de parcare. „Mă interesa să cumpăr un tichet pentru 3 ore, iar tariful afişat era de 3,5 lei. Introduc cardul şi tot apăs până la trei ore. Dar, surpriză! Nu m-a taxat 3,5 lei, ci 4,5 lei”, ne-a povestit acesta.

Sporiş spune că se gândeşte să meargă mai departe, sesizând Protecţia Consumatorului. „Mâ găndesc să merg să depun o plângere. Mă întristează faptul că nimeni nu se revoltă, doar bagă bani fără să le pese”, a mai spus tânărul.El a relatat povestea şi pe blogul personal.

Unul din reporterii „Adevărul de Seară“ a verificat cele spune de reclamant. A cumpărat un tichet de parcare lângă Bastionul Croitorilor pentru trei ore şi a plătit 4,5 lei, cu un leu în plus faţă de cât era afişat pe panou.

Primăria tace

Mircea Radu, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Cluj, susţine că instituţia pe care o conduce va sesiza Primaria în acest sens, să schimbe afişajele. Până în acest moment, Primăria nu a putut oferi  nicio explicaţie pe această temă.

Taxele au crescut la începutul anului

Cu toate că afişajele primăriei nu au fost modificate, taxele pentru parcarea în locurile publice au crescut încă din luna ianuarie. Noile preţuri au fost stabilite prin HCL nr. 509/2009, aceeaşi hotărâre prin care s-au stabilit şi impozitele pe care trebuie să le plătească clujenii în acest an. Astfel, pentru staţionarea timp de o oră, şoferii sunt nevoiţi să scoată din buzunar 2,5 lei, pentru două ore 3,5 lei, iar pentru trei ore 4,5 lei.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite