O parte din angajaţii Nokia de la Jucu intră în grevă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabrica Nokia de la Jucu închide porţile, news20.com
Fabrica Nokia de la Jucu închide porţile, news20.com

Angajaţii pe perioadă determinată ai fabricii Nokia de la Jucu anunţă că, de mâine, intră în grevă, nemulţumiţi de faptul că nu vor primi compensaţii financiare la fel ca muncitorii cu contracte de muncă încheiate pe perioadă nedeterminată.

UPDATE

Contractul colectiv de muncă semnat, la începutul acestui an, de liderii celor două sindicate de la fabrica din Jucu cu reprezentanţii Nokia România nu prevede acordarea de plăţi compensatorii în cazul disponibilizărilor colective, susţin surse din rândul angajaţilor fabricii, potrivit Mediafax.

Surse din rândul angajaţilor fabricii au declarat că nu a fost trecută în contractul colectiv de muncă nicio prevedere referitoare la despăgubiri în urma închiderii unităţii, pentru că nimeni nu şi-a închipuit că se va întâmpla aşa ceva cel puţin până în 2014. „Angajaţii sunt acum la mâna conducerii Nokia, pentru că în contractul colectiv de muncă, semnat în luna februarie a acestui an între liderii celor două sindicate de la fabrica din Jucu şi reprezentanţii Nokia România, nu se prevede nicăieri plata unor salarii compensatorii în cazul disponibilizărilor colective. În CCM nu a fost prevăzut aşa ceva pentru că documentul are valabilitate până în 31 ianuarie 2014 şi, probabil, nimeni nu şi-a închipuit ca până atunci fabrica să fie închisă. Nu cred că cineva s-a gândit că Nokia va pleca după trei ani de funcţionare a fabricii din Jucu", au spus sursele citate, informează Mediafax.

Unde mută Nokia producţia de la Jucu: Republica Moldova sau China?

Potrivit acestora, în contractul colectiv de muncă se face referire doar la posibilitatea „restrângerii activităţii" de către companie şi la situaţia în care se va ajunge la desfiinţarea locurilor de muncă, caz în care „Nokia va respecta procedurile prevăzute de lege şi de contractele colective de muncă la nivel superior aplicabile, referitoare la concedierea individuală sau colectivă, inclusiv cu referire la obligaţiile de consultare, la ordinea de prioritate şi la criteriile minimale prevăzute de acestea". Potrivit surselor citate, în contractul colectiv de muncă semnat în luna februarie se mai precizează că salariul minim în fabrica Nokia de la Jucu este de 670 de lei şi că angajaţii au dreptul la prime de Paşti de 60 de lei brut şi de Crăciun, de 90 de lei brut.

Câteva sute de angajaţi pe perioadă determinată la fabrica din Jucu, care au aflat că nu vor mai putea munci până la începutul lunii decembrie a acestui an, ci cu o lună mai puţin, fiind nevoiţi să-şi întrerupă activitatea în data de 1 noiembrie, au protestat azi dimineaţă şi au decis să declanşeze mâine greva. „Aceştia au avut o tentativă să declanşeze de azi dimineaţă greva, însă au amânat-o până mâine. Mâine vor intra toţi muncitorii angajaţi pe perioadă determinată în grevă, pe toate schimburile. Operatorii de pe linii nu vor întrerupe activitatea", a declarat unul dintre angajaţii fabricii Nokia de la Jucu, sub protecţia anonimatului.

Nokia închide fabrica de la Jucu. 2.200 de oameni rămân fără loc de muncă

În această dimineaţă, activitatea de la fabrica din Jucu a fost întreruptă timp de aproximativ 40 de minute. Câteva zeci de angajaţi care se ocupă de paza şi protecţia fabricii Nokia din Jucu au declanşat, azi dimineaţă, un protest spontan, pentru că nu ştiu ce se va întâmpla cu locurile lor de muncă după închiderea fabricii. Liderul Sindicatului „Nokia Metal", Valentin Ilcaş, a declarat că protestatarii provin de la două firme de recrutare şi au contracte de muncă pe perioadă determinată, informează Mediafax. „Este vorba de vreo două sute de angajaţi externali pe un schimb", a precizat Ilcaş. Potrivit liderului de sindicat, angajaţii pe perioadă nedeterminată vor rămâne pe statele de plată ale Nokia până în data de 31 martie 2012.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite