O firmă din Italia îi învaţă pe clujeni să cultive trufe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii firmei „Gruppo Milano“ au amenajat un stand la „Agraria“, cel mai mare târg agricol din Ardeal, care se desfăşoară până duminică, la Expo Transilvania, din Cluj-Napoca.

Nu le găseşti în pădure, iar la magazin sau la restaurant sunt prea scumpe pentru buzunarul tău? Nicio problemă! Poţi să le cultivi chiar tu. Este vorba despre trufe, valoroasele ciuperci, care ajung să coste chiar  1.200 de euro pe kilogram.

„Consilieri“ în trufe

„Bursă? Diamante? Imobiliare? Dar de ce nu trufe?”, aşa sună reclama pe care o firmă italiană Gruppo Milano, care şi-a deschis o sucursală şi în Alba, îşi promovează ideea de afacere.
Potrivit acesteia, este suficient să ai o simplă bucată de teren, aparent fără valoare pentru agicultură, un pic de răbdare, pentru a aştepta roadele care încep să apară de abia după patru ani, şi ceva bani pentru investiţia iniţială. Practic, pe terenul respectiv, minim de 1.000 de metri pătraţi, doritorii trebuie să planteze copaci. Şi nu orice fel, ci în special stejar, carpen, alun sau pin. După ce copacii au în jur de un an, solul este însămânţat cu spori de trufe, iar apoi proprietarul aşteaptă formarea fructului pământului, considerat o adevărată comoară. „100 de grame de trufe costă cam 50 de euro”, explică Nuţi Lazăr, reprezentant al societăţii care îi asistă pe cei care vor să îşi înfiinţeze astfel de culturi.

Investiţie de 2-3.000 de euro

Cea mai valoroasă varietate de trufe este cea albă, care poate atinge un preţ, la vânzarea en-gros, de 1.200 de euro pe kilogram. „În perioada sărbătorilor, preţul creşte şi până la 3.000 de euro pe kilogram”, precizează Sergio Cortigiani, managerul firmei Gruppo Milano.
Italianul vrea să îi înveţe şi pe români să cultive trufe. Aşa că pentru un teren de minimum 1.000 de metri pătraţi, costurile pentru înfiinţarea unei astfel de culturi se ridică până la 3.000 de euro, în funcţie de specia de copac aleasă şi de aciditatea terenului. „Mai întâi testăm gratuit solul, să vedem dacă merită investiţia. Apoi, după ce plantăm copacii, îi asistăm pe proprietari de două ori pe an, o dată la 6 luni. În plus, le oferim şi o asigurare împotriva distrugerii culturii, fie de către animale, fie de către om. O primă astfel de <<fermă>> de trufe a fost, deja înfiinţată, în judeţul Alba“, a mai spus Sergio Cortigiani. În acest moment, în România, cea mai mare cantitate de trufe este culeasă din păduri, cu ajutorul unor câini special antrenaţi.

Cel mai mare târg agricol din România

Reprezentanţii firmei „Gruppo Milano“ au amenajat un stand la „Agraria“, cel mai mare târg agricol din Ardeal. La manifestarea care se desfăşoară în perioada 5-9 mai, la complexul Expo Transilvania, din Cluj-Napoca, participă 200 de firme. Printre companiile prezente la aceasta ediţie a „Agraria“ se numără firme din Austria, Ungaria şi Republica Moldova, dar şi Societatea Germană pentru Agricultură, unul dintre cei mai mari organizatori de evenimente agricole din lume. În cadrul târgului vor fi organizate dezbateri pe teme de actualitate din domeniu, zilele fermierului şi un târg de locuri de muncă pentru studenţii de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.

Ce sunt trufele

Trufele sunt nişte ciuperci care trăiesc sub pământ. Acestea se dezvoltă în simbioză cu anumite tipuri de plante din pădurile noastre, cum ar fi fag , stejar, plop, salcie şi, uneori, conifere. Planta aflată în simbioză cu trufa îi conferă acesteia gustul, mirosul şi culoarea specifică. Forma, în schimb, se datorează particularităţii terenului. Terenurile cu un PH acid nu sunt prea potrivite pentru astfel de culturi, însă aceste tipuri de soluri pot fi tratate pentru reducerea acidităţii.

50 de euro

costă 100 de grame de trufe




Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite