Noua achiziţie a Universităţii, Peter Cvirik: „Meciul cu CFR este un mare derby“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul slovac Peter Cvirik a făcut astăzi joncţiunea cu lotul noilor săi colegi, de la Universitatea Cluj, în cantonamentul de la Leogang. Acesta a declarat că meciul cu CFR va fi unul extrem de important pentru echipa sa

Campion naţional în Slovacia cu MSK Zilina şi Artmedia Bratislava, slovacul Peter Cvirik a fost adus la Universitatea pentru a întări compartimentul defensiv al proaspetei promovate în primul eşalon. În ultimul sezon la Lechia Gdansk, în prima ligă slovacă, acesta are gânduri mari cu echipa patronată de Florian Walter şi este extrem de mulţumit de primirea pe care a avut-o:

„Am fost chemat la Gloria şi mai era o posibilitate pentru mine la o echipă din Cipru. Am ales Universitatea pentru că domnul Florian Walter a venit la mine şi mi-a spus concret că mă doreşte. Am semnat şi sunt foarte mulţumit. Am fost primit bine de toată lumea şi tratat pe măsură. Sunt fericit că am ajuns la „U” Cluj şi vreau să mă impun în echipă şi să facem performanţă în prima ligă. Am auzit de meciul cu CFR, care este un mare derby. Ştiu de importanţa partidelor cu CFR Cluj şi am auzit multe lucruri frumoase şi despre suporterii lui „U” Cluj”, a declarat acesta pentru site-ul oficial al clubului.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite