Nokia a plecat, vine Bosch la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Tişe spune că Bosch ar putea veni la Cluj
Alin Tişe spune că Bosch ar putea veni la Cluj

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a anunţat astăzi că instituţia pe care o conduce se află în discuţii avansate cu concernul Bosch şi există posibilitatea ca acesta să investească într-unul din parcurile industriale Tetarom.

Tişe nu a a dat detalii legate de valoarea investiţiei sau de locaţia propriu-zisă, dar a dezvăluit că cei din Consiliul Judeţean se află în negocieri avansate cu nemţii de la Bosch. Anunţul vine în contextul în care finlandezii de la Nokia au anunţat oficial ieri că vor închide fabrica de la Jucu, din Parcul Industrial Tetarom III. Potrivit unor declaraţii anterioare ale preşedintelui CJ Cluj, în acest parc, cu o suprafaţă totală de 90 de hectare, 60 sunt deocamdată neocupate. "Halele Nokia ocupă doar 30 de hectare", declara Alin Tişe, ieri, cu ocazia anunţului închiderii fabricii Nokia din judeţ.

„Discutăm cu cei de la Bosch şi vom vedea dacă îşi vor exprima dorinţa de a investi în Cluj. Le vom pune la dispoziţie un teren într-unul dintre cele trei parcuri industriale. Posibila venire la Cluj a celor de la Bosch nu are nicio legătură cu Nokia şi anunţul lor de a închide fabrica“, a declarat Alin Tişe.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite