Niculescu: Universitatea Cluj a început să deranjeze în Liga I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul antrenor al echipei Universitatea Cluj, Claudiu Niculescu, a declarat joi că este de părere că echipa pe care o antrenează a ajuns să deranjeze în Liga I, făcând referire la discuţiile care au urmat după partida cu Steaua de pe Cluj Arena.

„Veţi vedea că băieţii îşi doresc să câştige, nu neapărat meciul cu Petrolul, ci toate meciurile. Băieţii şi-au dorit să câştige şi la meciul cu Steaua. Eu m-am săturat de aceste mizerii care apar în presă, U Cluj a început să deranjeze în Liga I, din această cauză, mizeriile care au apărut înainte de meci şi după meci, ca să închei aceste mizerii: prietenia dintre domnul Walter şi Becali, la fel de prieten e şi cu Borcea. Cristi Borcea e naşul meu. Noi nu ne-am dat la o parte din faţa lui Dinamo. Nu am făcut aşa ceva în viaţa mea, din acest punct de vedere sunt un vertical, am coloana dreaptă şi n-am să fac vreodată aşa ceva. Şi nu cred că o să vină vreun conducător care să-mi zică să mă dau la o parte din faţa unui adversar", a declarat Niculescu.

Niculescu şi-a prezentat şi obiectivul pentru acest sezon, şi anume locul şase: „Este presiune pentru că, practic, sunt oficial la începutul acestei cariere. Am mare încredere că pot face treabă şi în această meserie".

Boştină: „ Badea voia să scape de mine"

Gabi Boştină i-a dat replica fostului antrenor al Universităţii, Ionuţ Badea, explicând că acesta din urmă s-a folosit de un pretext nesemnificativ ca să scape de el. „Am primit şi eu o hârtie scrisă de la patronul clubului identică cu cea primită de Ionuţ Badea. În caz că nu pleca el, nici eu nu făceam pasul să vin la prima echipă. Preferam să rămân la echipa a doua, până la vară, rămâneam acolo cu cea mai mare plăcere. Nu a fost niciun conflict între noi, el s-a folosit de un pretext foarte mic, un pretext de care nu oricine se poate folosi. Eu am convenit de comun acord cu doctorul echipei să fac antrenament la altă oră faţă de ora pe care o stabilise staff-ul. Am avut acceptul doctorului să fac antrenament de la ora 9.00 dimineaţa. Am făcut ambele antrenamente şi pentru asta am fost trimis la echipa a doua. Ionuţ Badea voia să scape de mine de multă vreme, nu ştiu cu ce l-am încurcat, eu am avut doar interesul echipei, nu m-a interesat cine e  antrenor, ce echipă face. S-a folosit de pretexte ca să scape de mine. Şi a reuşit pentru puţin timp", a spus Gabi Boştină.

„S-a vorbit foarte mult şi pe marginea banderolei de căpitan de echipă. La vârsta mea nu mă recomandă doar banderola de căpitan să spun un punct de vedere sau să exprim ceea ce înseamnă bunul mers al echipei. Consider că mă recomandă cariera mea de jucător, performanţele mele şi nu în ultimul rând caracterul şi personalitatea mea. Nu am subminat autoritatea nimănui niciodată. A zis că nu m-am prezentat la micul dejun. Eu nu am mers în viaţa mea la micul dejun la nicio echipă pe unde am activat. Am 34 de ani şi ştiu cum să mă menţin ca să fiu în formă. Poate că nu vreau să mă îngraş", a mai precizat jucătorul Universităţii.

Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Ionuţ Badea, şi-a prezentat, miercuri, demisia, după înfrângerea suferită, luni, în faţa Stelei, scor 0-1. Odată cu el au demisionat şi ceilalţi membri ai stafului tehnic, Dragoş Radu, Andrei Speriatu şi Luigi Maione, precum şi directorul sportiv Felix Grigore.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite