Mureşan: Comisia a rămas în pronunţare, cred că diseară vom avea o primă decizie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, vineri, la ieşirea din sediul LPF, că membrii Comisiei de Disciplină au audiat părţile implicate în incidentele de la derbiul Clujullui şi au rămas în pronunţare, o decizie putând fi luată în acest caz în cursul serii.

„A fost audiat arbitrul Alexandru Tudor, domnii Nedelescu şi Boc au fost audiaţi prin videoconferinţă, pentru că sunt observatori la alte partide. Apoi am urmat noi. Am depus probe video, înscrisuri, membrii ne-au ascultat cu foarte multă atenţie şi ne-au spus că rămân în pronunţare. Probabil că diseară vom avea o primă decizie, după care se va merge la recurs. Sper să fie o judecată corectă şi membrii să aplice articolul 60.9, pentru că acolo se încadrează, fiind un caz similar cu ce s-a întâmplat la Ploieşti şi în dosarul bricheta. Sincer, mă aştept la presiuni asupra comisiei, pentru că sunt nişte interese ale altor echipe care vor să profite de această situaţie pentru a câştiga titlul şi nu e corect", a spus oficialul CFR Cluj, citat de Mediafax.

Comisia de Disciplină a LPF a început să judece cazul la ora 13.00, la sediul ligii fiind prezenţi Iuliu Mureşan, Felix Grigore, Mircea Bornescu şi Alexandru Tudor.

Comisia de Disciplină i-a citat pe reprezentanţii celor două cluburi, pe observatorul LPF Gheroghe Nedelescu, pe supervizorul Alexandru Boc şi pe arbitrul Alexandru Tudor.

Meciul dintre Universitatea Cluj şi CFR Cluj, din cadrul etapei XXXI-a a Ligii I, a fost întrerupt, marţi, în minutul 27 de arbitrul Alexandru Tudor după izbucnirea unui conflict general între jucătorii celor două echipe. În momentul întreruperii jocului, CFR Cluj conducea cu scorul de 1-0 prin golul marcat din penalti de Ricardo Cadu.

Imediat după marcarea golului, căpitanul oaspeţilor, Cadu, s-a bucurat în faţa fanilor echipei Universitatea Cluj, aflaţi în peluza din spatele porţii lui Mircea Bornescu. Acesta din urmă a fugit după Cadu şi l-a izbit violent. Cei doi au fost cu greu stăpâniţi de ceilalţi coechipieri. Arbitrul Alexandru Tudor a decis eliminarea lui Cadu şi Bornescu, însă conflictul a continuat în drumul spre vestiare, portughezul fiind lovit în abdomen de un steward şi în cap de către masorul Liviu Ciucă. În cele din urmă, Alexandru Tudor ca meciul să nu se reia.

După aceste incidente, masorul Liviu Ciucă a fost dat afară de la Universitatea Cluj.

Un suporter al Universităţii Cluj, Tripon Gabriel, a fost identificat, miercuri, ca fiind a doua persoană care l-a lovit pe fundaşul Ricardo Cadu, pe tunelul de la vestiare al Cluj Arena, în timpul indientelor de la derbiul local.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite