Cluj: Iuliu Mureşan dă vina pe jucători!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Iuliu Mureşan dă vina pe jucători!
Cluj: Iuliu Mureşan dă vina pe jucători!

Preşedintele din Gruia a vorbit despre faptul că deocamdată nu se pune problema demiterii lui Conceicao, vina fiind exclusiv a jucătorilor, cărora le cere să se trezească. Mureşan nu mizează pe un stadion plin în întâlnirea cu danezii de la FC Copenhaga, considerând că românii nu au bani de meciuri.

CFR nu a acumulat decât zece puncte în primele şase întâlniri din această ediţie de campionat, lucru pentru care conducerea este extrem de nemulţumită. Ultima „izbândă” a clujenilor a avut loc la Târgu-Jiu, unde, deşi au construit frumos pe alocuri, băieţii lui Conceicao s-au arătat incapabili să „bage mingea în aţe”.

Înfrângerea a venit tocmai înaintea unui meci crucial pentru viitorul european al celor din Gruia. Întâlnirea de pe „Dr. Constantin Rădulescu”, împotriva danezilor de la FC Copenhaga, care va avea loc joi, 17 septembrie, va deschide drumul european al clujenilor, care doresc o calificare în primăvara europeană. Preşedintele clubului a vorbit despre faptul că echipa are neapărată nevoie de o victorie, dar că nu se aşteaptă la un sprijin consistent din partea suporterilor:

„Echipa a jucat prost în acest început de campionat şi nu sunt deloc mulţumit de cele zece puncte acumulate, dintr-un total de 18. Vina este numai a jucătorilor, care trebuie să se trezească şi să joace la adevărata lor valoare. Sunt prostii speculaţiile cu demiterea lui Conceicao, deocamdată nu putem vorbi de aşa ceva. Nu vor fi mulţi oameni pe stadion pentru că jucăm prost şi criza financiară nu le permite oamenilor să vină la stadion. Nici la Urziceni, care a dat invitaţii gratuite, nu va fi plin stadionul”, a spus şeful din Gruia.

Nu se vând biletele

Iniţial, CFR Cluj a stabilit preţuri cuprinse între 33 şi 1000 de lei pentru un pachet de bilete la cele trei meciuri pe care le va disputa în Europa League. Cum până în această dimineaţă nu se vânduseră decât aproximativ 3500 de bilete, conducerea a decis să reducă preţul acestora.

Astfel, cel mai ieftin pachet costă 15 lei la peluză, iar la sectorul VIP, preţul a rămas la 1000 de lei. Mai mult, pentru fiecare pachet achiziţionat, clubul oferă gratuit încă unul, în acelaşi sector. Iuliu Mureşan spune că meciul cu FC Copenhaga poate fi câştigat numai de atitudinea jucătorilor, nefiind necesară nicio primă suplimentară pentru motivarea acestora:

„La astfel de meciuri poţi să le faci orice jucătorilor, să le dai prime, să nu le dai, să le spui orice, pentru că acest lucru oricum nu contează. E nevoie de o automotivaţie suplimentară, pentru a câştiga astfel de meciuri”, a declarat şeful clujenilor. Meciul de debut în grupele Europa League va avea loc joi, de la ora 21.00.

„Vina este exclusiv a jucătorilor, care trebuie să se trezească şi să joace cu determinare”
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj


CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ


Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS sau contactează-ne prin e-mail ori Yahoo! Messenger folosind butoanele din stânga

image
image
image
image
Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite