Moment istoric la ClujAeroportul, la pasagerul cu numărul un milion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasagerul cu numărul un milion a fost premiat. Foto: Thomas Câmpean
Pasagerul cu numărul un milion a fost premiat. Foto: Thomas Câmpean

În acest an, Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca a atins o cifră record: un milion de pasageri. Raportat la numărul de locuitori din oraşul nostru, creşterea spectaculoasă a traficului situează aeroportul clujean pe primul loc în ţară, potrivit directorului David Ciceo.

Dincolo de cifre, datorită cărora Clujul a sărbătorit azi un moment istoric, respectiv atingerea unui număr de un milion de pasageri în acest an, evenimentul a fost punctat printr-un moment festiv, prezentat de nimeni altul decât Florin Piersic.

Pasagerul, premiat cu o excursie în lume

Actorul a înmânat un premiu pasagerului cu numărul un milion: Flaviu Bogdan, un clujean de 30 de ani, care s-a îmbarcat într-un avion cu destinaţia Bucureşti. „Vino încoace măi. Ce noroc ai tu azi, aici“, a glumit Piersic. Tânărul a câştigat un bilet Tarom pentru două persoane pentru orice destinaţie din lume. „Se pare că, într-adevăr, am avut noroc. Am ajuns mai repede şi am pierdut timpul prin aeroport, iar apoi am fost luat prin surprindere la check-in“, ne-a spus acesta. Flaviu Bogdan a făcut poze cu autorităţile, dar şi cu Florin Piersic, i-a fost înmânat premiul, după care s-a grăbit la îmbarcare.

De cealaltă parte, actorul a declarat pentru „Adevărul de Seară“ că a zburat de pe acest aeroport de sute de ori. „E un aeroport care arată extraordinar. În tinereţe, avioanele cu care se zbura atunci, când plecau luau şi asfaltul cu ele“, a afirmat acesta.

Cifrele care confirmă succesul

În septembrie 1996, aeroportul clujean a fost declarat internaţional. Pe atunci, numărul de pasageri a ajuns la 35.000. În doar 14 ani, astfel, numărul acestora a crescut de peste zece ori, ajungând, astăzi, la un milion de pasageri pe an. În 2007, de asemenea, aeroportul a avut o evoluţie spectaculoasă, cu o creştere de 60% faţă de 2006. Anul 2008 a adus cea mai mare creştere a traficului de pasageri de până acum, de aproximativ 93%. Directorul David Ciceo spune că e cea mai mare creştere din ţară. În anii următori, numărul pasagerilor va creşte până la 1,4 milioane, a mai adăugat el.

„Aeroportul din Cluj-Napoca e realizarea unui vis din copilărie. Când ai mei m-au dus prima dată pe Băneasa în Bucureşti visam ca şi Clujul să devină cu adevărat important. Aeroportul nostru e o realizare importantă şi e unul care are condiţiile Schengen înainte ca cineva să le fi cerut“, a declarat prefectul Florin Stamatian.

Numărul de pasageri, în ultimii ani

An    Număr pasageri
2008    752.181
2009    834.400
2010    >1.000.000

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite