EXCLUSIV: Mircea Cantor: „Pe mine nu m-a format şcoala. Umblam din casă în casă pe la artiştii importanţi din România“

Mircea Cantor

Unul dintre cei mai importanţi artişti contemporani ai României a acordat un interviu în exclusivitate pentru „Adevărul de Seară". Mircea Cantor (33 de ani) este unul dintre cei trei artişti români, printre care şi Brâncuşi, care au lucrări expuse la Muzeul de Artă Modernă din Paris. El a fost premiat, recent, şi la Gala „Zece pentru România".

La cei 33 de ani pe care îi are, Mircea Cantor este unul dintre cei mai valoroşi artişti contemporani din lume. S-a născut la Oradea, dar acum lucrează la Cluj şi la Paris. A plecat din ţară în 2000, iar patru ani mai târziu a obţinut premiul Paul Ricard, din partea asociaţiei Ricard,  cel mai important premiu acordat tinerilor artişti francezi.  Premiul a constat în achiziţionarea uneia dintre operele sale de Muzeul de Artă Modernă din Paris. Astfel, a devenit unul din cei trei artişti români, printre care şi Brâncuşi, care au lucrări în această prestigioasă instituţie.

Lucrările lui Cantor sunt expuse în importante galerii de artă din New York, Tel Aviv şi Berlin, iar o expoziţie semnată de acesta în marile oraşe ale Europei se bucură, întotdeauna, de un succes răsunător. De curând, tânărul artist clujean a fost premiat la Gala „Zece pentru România" cu trofeul pentru „pictură".

Reporter (R): Spune-mi de când ai început să „cochetezi“ cu arta?

Mircea Cantor (M.C.): Am început de foarte mic, atunci când mă jucam cu traforajul. Ulterior am urmat cursurile Licerului de Artă din Oradea, în special cele de pictură, sculptură, ceramică şi grafică. A urmat examenul de de admitere la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, însă am picat, din fericire (zâmbeşte). Aşa am ajuns la Cluj la Academia de Arte, cum se numea atunci.

Imagine din timpul filmărilor peliculei „Tracking Happiness“. FOTO: © Argan Le Hir

R.: Despre perioada petrecută la Cluj...

M.C.: La Cluj am urmat secţia Foto/Video a Academia de Arte. Spre finalul anului doi am început să expun. Ţin să menţionez că pe mine nu m-a format şcoala. În toată această perioadă mergeam cu lucrările mele din casă în casă la artiştii importanţi din România. Le băteam la uşă şi-i întrebam ce părere au despre lucrările mele. Unii mă scoteau afară, alţii acceptau să-mi vorbească, însă important e că la final m-am împrietenit cu toţi. Cel mai mult îmi plăcea să fiu criticat tocmai pentru că, critica e productivă. Făceam lunar naveta la Budapesta pentru a vedea expoziţiile pe care noi nu le aveam şi care putea fi văzute în realitate, nu în jurnale.

R.: Cum ai ajuns în Franţa?

M.C.: Pentru că am participat la o emisiune TV în care i-am criticat pe profesorii mei din Cluj, relaţiile mele cu aceştia au devenit foarte încordate. În anul II, în perioada sesiunii, un profesor din Nantes a venit pentru un seminar la Cluj. După ce i-am prezentat lucrările, mi-a spus că obligatoriu trebuie să vin în Franţa pentru masterat. Am plecat direct din sesiune, am dat examenul şi am fost admis la master fără a avea licenţa.

R.: Ai fost desemnat „cel mai bun tânăr artist francez". Cum ai reuşit această performanţă?

M.C.: Prima mea expoziţie în Franţa am avut-o în 2001, la Muzeul de Artă Modernă din Paris. Practic, de acolo a început totul. În publicaţia Art Forum din acel an s-au făcut recenzii la lucrările a 10 artişti contemporani din lume, printre care şi eu. În 2004, am primit premiul pentru tânărul artist francez al anului, o lucrare fiindu-mi achiziţionată şi expusă la cel mai important muzeu de artă contemporană din Paris. În 2005, am avut prima expoziţie la New York cu lucrarea „lupul şi căprioara". Au urmat epoziţii la Bienala de la Berlin în 2006 şi MoMA (Museum of Modern Art New York).

R.: Care e lucrarea care te reprezintă?

M.C.: E un filmuleţ de o secundă în care un copil taie cu foarfeca un fir de apă. Nici măcar nu te întrebi de ce încearcă să realizeze imposibilul...

FOTO: Captură din lucrarea „Vertical attempt“, reprezentativă pentru artist.

R.: Cum e percepută arta modernă în România?

M.C.: În România există o ignoranţă foarte mare pentru artă. Lumea crede că faci ori sculptură ori pictură. Petru mine aceste elemente fac parte din limbajul artei şi le folosesc în lucrările mele alături de poze şi imagini video. Nu sunt nici sculptor, nici pictor. Eu sunt artist.

R.: Premiul „Zece pentru România”…?

M.C.: Înseamnă responsabilizarea mea în faţa audienţei. Înseamnă, în primul rând, să mă autodepăşesc şi să vreau să mă surprind pe mine însumi. Nu mă interesează dacă sunt sau nu sunt cunoscut aici. Eu fac ceea ce-mi place.