Minteuan n-are cu cine!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alin Minteuan, pe lângă faptul că se află la prima experienţă ca antrenor principal, nu este ajutat nici de jucători, cinci dintre ei fiind accidentaţi. De Zerbi, Piccolo, Kapetanos, Edimar şi Veloso nu-l pot ajuta pe tehnicianul campioanei în meciul cu Sportul Studenţesc

Două puncte din nouă posibile. Acesta este bilanţul CFR-ului în returul de campionat, iar echipa are din ce în ce mai multe probleme, atât în ceea ce priveşte jucătorii accidentaţi, cât şi tensiunile apărute la nivelul lotului. Lipsa de rezultate, care a dus la cea mai proastă clasare din ultimii ani, a „aprins“ vestiarul din Gruia, iar vremurile când CFR se considera o adevărată familie au apus demult.

Două episoade s-au consumat chiar la antrenamentul de ieri. Rafael Bastos, pedepsit de Minteuan cu alergare separată de colegii pentru atitudinea sa, a părăsit şedinţa de pregătire şi a fost cu greu convins de „secundul“ Dican să revină, după aproximativ cinci minute. Apoi, Emil Dică a avut o dispută verbală cu nou venitul Sare, dar în cele din urmă lucrurile s-au liniştit.

Infirmeria e plină

Pe lângă faptul că în vestiar are de stins altercaţiile dintre fotbaliştii săi, Minteuan se confruntă şi cu problema indisponibililor. Kapetanos are şanse foarte mici să scape de operaţie, grecul resimţind din nou dureri la genunchiul drept, la care a suferit o intervenţie chirurgicală în iarnă. De Zerbi este indisponibil de mai mult timp, la fel ca şi Piccolo, care are o problemă la călcâi.

Edimar nu poate forţa duminică, el evoluând deja două meciuri cu infiltraţii din cauza unor dureri la coloană, iar celălalt fundaş stânga, Veloso, nu se poate antrena la capacitate maximă pentru o problemă asemănătoare. Alin Minteuan spune că lipsa de rezultate este cauzată şi de un blocaj psihic în rândul fotbaliştilor: „Am discutat mult cu ei în ultimul timp. Cred că este vorba despre un blocaj la nivel mental, dar vom trece peste asta. Astfel de perioade sunt în viaţa tuturor echipelor, fie că e vorba de CFR Cluj, Arsenal sau Real Madrid. Sunt optimist şi încrezător că vom ajunge să jucăm în Europa League“, a precizat tehnicianul. Meciul dintre CFR şi Sportul va avea loc dumincă, la ora 16.00 şi va fi transmis în direct de Gsp TV.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite